Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Taxe piperate pentru vânătoare de… imagini


   Animalele sălbatice din Vrancea sunt prea scumpe pentru iubitorii vânătorii de imagini, de fotografie wildlife. Niciun turist care a venit în Vrancea nu a plătit, până acum, pentru a fotografia sau a filma animalele sălbatice în mediul lor natural. Motivul poate fi în principal prețul stabilit de Regia Națională a Pădurilor, care începe de la 100 euro/zi pentru fotografiere și ajunge la 200 euro pentru o zi de filmare. Este un sport care, în străinătate, a cuprins tot mai mulți adepți după ce aparatele de fotografiat sau de filmat performante au devenit tot mai accesibile și mai ușor de utilizat de către amatori.
   Practic, este vorba doar de un sport în care animalele sălbatice sunt „vânate” cu obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat. Este vorba despre imaginile folosite în scopuri comerciale, respectiv publicarea în reviste sau ziare. „Taxa percepută pentru fotografiere este de 100 euro/zi pentru fiecare operator, iar pentru filmat este de 200 euro pentru fiecare zi. În acest tarif este asigurat un ghid, un însoțitor specializat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Vrancea, Titi Olteanu. Acesta a precizat că fotografiatul și filmatul sunt gratuite pentru cei care vin la vînătoare pe fondurile administrate de silvicultorii statului. Se consideră că deja vânătorii au plătit taxa pentru acțiune și nu mai este nevoie de alte taxe. „Nu am avut persoane care să plătească această taxă până acum. În 2012 am avut o singură solicitare, pentru filmare, însă persoana în cauză s-a răzgândit”, a precizat Titi Olteanu. În schimb, silvicultorii vrânceni pot acționa în judecată pe cei care filmează sau fotografiază fără permisiune. Un motiv pentru care niciun turist nu a apelat la acest serviciu poate fi prețul destul de piperat, dacă se ține cont de ofertele operatorilor privați din alte județe. De exemplu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt din Brașov oferă excursii similare la prețuri de circa trei ori mai mici. O asemenea excursie are un tarif de 35 de euro pe zi pentru o persoană și poate ajunge la 115 euro pe zi pentru un grup de cinci persoane.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?