Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Proiecte pentru modernizarea a trei licee


   Elevii Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”, cei ai Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” și ai Grupului Åžcolar din Mărășești vor beneficia de câte un grant a câte 1.500 dolari fiecare, pentru demararea unor investiții în cadrul „Programului de Implicare și Dialog Social pentru Tineri”. Grație implicării profesorilor, elevilor și mentorilor, unitățile de învățământ vor beneficia, până la finalul lunii iunie, de diferite investiții.
„Programul de Implicare și Dialog Social pentru Tineri” își propune să dezvolte în rândul elevilor abilități de comunicare, spiritul civic, capacitatea de administrare și gestionare a situațiilor dificile.
   Programul a demarat în anul școlar 2011 – 2012 și se va derula pe parcursul a doi ani. Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” va beneficia de susținere financiară, în cuantum de 1.500 dolari, pentru reabilitarea unui teren de baschet, în vreme ce fondurile alocate Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” vor fi direcționate pentru dotarea unei săli de comunicare, unde vor fi organizate, ulterior, diverse întâlniri. Vor fi achiziționate echipamente multimedia, sisteme audio, dar și televizoare. Grupul Åžcolar din Mărășești va folosi cei 1.500 de dolari pentru a achiziționa echipamente pentru înființarea unui post de radio.
   Programul se desfășoară cu sprijinul primăriilor Focșani și Mărășești, iar din echipele de profesori mentori fac parte inclusiv cadre didactice de etnie romă. „În acest program de implicare civică suntem sprijiniți de primăriile orașelor Focșani și Mărășești, dar și de Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea. În cadrul acestui program, fiecare liceu implicat va beneficia de diferite investiții. Felicit mentorii, profesorii și tinerii implicați în acest proiect, dar și pe sponsorii care i-au sprijinit în derularea activităților”, a declarat Ana Gavrilescu, inspector pentru minorități și coordonator județean al   acestui program.
   Programul de Implicare și Dialog Social pentru Tineri se derulează în cadrul Proiectului „Implicarea Civică și Dialogul pentru Tineri” și este implementat de International Research & Exchanges Board (IREX) și Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?