Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Profesorul Iamandei se declară nevinovat


   Profesorul Florin Iamandei a fost prezent în fața instanței de judecată ieri, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că ar fi „ajutat” o fostă elevă a Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani să obțină note de trecere la examenele de corigență. În acea perioadă, Iamandei era directorul unității de învățământ. 
   Iamandei nu a dorit să-și însușească acuzațiile pentru a obține o pedeapsă mai mică, considerându-se nevinovat. Mai mult decât atât, a uzat și de dreptul de a nu da declarații în fața instanței. Prin intermediul avocatului său, a solicitat proba cu doi martori, respectiv cele două colege cercetate în același dosar, dar față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. De asemenea, a mai solicitat și eliberarea unei copii a suportului interceptărilor telefo-nice, avocatul susținând că proba este utilă în demonstrarea nevinovăției. Procurorul de ședință s-a opus acestei probe pe motiv că în dosar se regăsesc transcrierile convorbirilor. Instanța a decis să acorde un termen intermediar, la care să poată fi ascultate înregistrările.
   Următorul termen de judecată va avea loc în data de 26 martie.
Fostul director este acuzat că ar fi primit 1.800 de lei de la părinții unei eleve, pentru ca tânăra să ia note de trecere la examenele de corigență.  Iamandei ar fi intervenit pe lângă o profesoară de matematică și una de limba română, cărora le-ar fi dat 1.500 de lei, păstrând pentru sine 300 de lei.  
   Principalele probe din dosar sunt câteva interceptări telefonice și denunțul părților vătămate, care a fost formulat ulterior efectuării interceptărilor.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?