Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Start la înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I


   Părinții sunt așteptați, de astăzi, să își înscrie copiii în clasa pregătitoare sau clasa I. În Vrancea au fost evaluați psihosomatic 4.791copii, dintre care 1.850 ar urma să intre în clasa pregătitoare, iar 2.941 în clasa I. Aproximativ 130 de clase pregătitoare vor fi înființate din anul școlar 2012-2013, potrivit recensământului realizat de cadrele didactice, la solicitarea reprezentanților Ministerului Educației. De asemenea, ar putea fi înființate 186 de clase I. 
   Potrivit metodologiei, prima etapă a înscrierilor, va fi în perioada 5-16 martie. Este inutil ca părinții să depună dosare la mai multe școli, pentru că procesarea este informatizată, iar aplicația informatică nu va permite înscrieri multiple.
   Sâmbătă, au avut loc simulări cu personalul din școli care se ocupă de înscrierea copiilor, pentru ca totul să decurgă bine. „Pentru că înscrierea preșcolarilor în clasa pregătitoare și clasa I se va face într-o aplicație online, sâmbătă, 3 martie, între orele 12.00-14.00 s-a realizat o simulare cu scopul de a identifica problemele de ordin tehnic. În Vrancea au simulat înscrierea, prin introducerea a câte 3 cereri fictive, 67 de unități școlare neînregistrându-se niciun incident”, a spus Stan Rogoz, inspector școlar general adjunct.

Ce trebuie să cuprindă dosarul de înscriere 
 
   Completarea fișei-tip de înscriere se face la secretariatul școlii la care preșcolarii sunt arondați, de față cu părinții. Pentru completarea fișei-tip, părintele va depune o fotocopie a buletinului său de identitate și o fotocopie a certificatului de naștere al copilului, care vor fi certificate conform cu originalul de secretariatul unității de învățământ. Pentru aceasta, părintele trebuie să aibă asupra lui documentele în original.
   După completarea de către personalul școlii a fișei-tip de înscriere, părintele va semna pentru validarea corectitudinii datelor. Rezultatul înscrierilor va fi afișat zilnic, la unitatea de învățământ la care părintele a depus cererea de înscriere.
   Înscrierea în clasa pregătitoare și în clasa I se face în etape succesive. În cadrul primei etape, din perioada 5-16 martie, vor fi înscriși copiii care solicită înscrierea la școala de circumscripție. În cadrul etapei a doua, din intervalul 20-27 martie, vor fi înscriși copiii care solicită înscrierea la o altă unitate școlară decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere după repartizarea copiilor din circumscripția școlară a unității de învățământ solicitate.
   În etapa 3, din intervalul 23-25 aprilie, sunt înscriși copiii care au solicitat înscrierea la o altă școală decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați din lipsă de locuri sau cei care nu au participat la nicio etapă de înscriere și, în această etapă, solicită înscrierea la școala de circumscripție. În ultima etapă, cea de-a 4-a, din perioada   2-9 mai, este asigurată înscrierea copiilor care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost înmatriculați, din diferite motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?