Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

CAS eliberează adeverinţe de asigurat şi vinerea


   Vrâncenii care au nevoie de adeverințe de asigurat pot merge la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, pentru a intra în posesia lor, inclusiv în zilele de vineri. Până acum o săptămână, acest lucru nu era posibil, acestea fiind eliberate doar de luni până joi.
   Ieri, 150 de vrânceni au venit la sediul CAS Vrancea pentru a obține adeverințe de asigurat. „Casa de Asigurări de Sănătate aplică normele stabilite de Guvern în ceea ce privește programul de lucru în instituțiile publice. Spre exemplu, astăzi (n.r. – vineri), au fost eliberate 150 de adeve-rințe”, ne-a declarat Iustina Papuc, purtător de cuvânt al CAS Vrancea.
   Vrâncenii care au trecut pragul instituției, ieri, ne-au spus că sunt mulțumiți că și în zilele de vineri se pot elibera adeverințe, mai ales că este mai puțin aglomerat față de alte zile din săptămână. „E bine că au program cu publicul și astăzi (n.r. – vineri). În alte zile e tare aglomerat pe aici și de multe ori am reununțat să stau să mai obțin adeverința, când am văzut cât de aglomerat e. Astăzi (n.r. – vineri), nu cred că am stat mai mult de 10 minute”, ne-a spus un asigurat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?