Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Salvatorii din Bacău au plecat acasă


   După aproape o săptămână de muncă în folosul vrâncenilor îngropați în nămeți, ieri, jandarmii băcăuani au plecat acasă. Cât au stat în Vrancea, respectiv 6 zile, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au îndeplinit tot felul de misiuni: au deszăpezit oameni și căi de acces, au împărțit alimente.
   Jandarmii din Bacău au acționat în localitățile Dumitrești, Tătăranu, Spulber, Reghiu, Gura Caliței, Tâmboiești, Cârligele și în Focșani. În 6 zile, jandarmii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de ordine publică pe timpul desfășurării acțiunilor de transport, depozitare și distribuire a ajutoarelor umanitare pentru persoanele afectate de căderile masive de zăpadă, au acordat sprijin persoanelor, în special vârstnice, ale căror gopodării și anexe au fost afectate de căderile masive de zăpadă – aproximativ 350 de gospodării. În aceste situații, jandarmii au făcut culoare de acces către sursele de apă, grajduri, magaziile de lemne sau alte anexe, dar și către drumurile de acces. În foarte multe cazuri, s-a intervenit cu efective mărite pentru a scoate case dintre nămeți de 3 metri.
Tot ei au asigurat și un transport de medicamente și alimente pentru două persoane cu probleme medicale din localitatea Lupoaia, una dintre acestea cu dializă. Patru persoane au fost duse la spital de jandarmi, pentru îngrijiri medicale.
   Jandarmii băcăuani au degajat și calea de acces către biserica și cimitirul din localitatea Cândești, la soli-citarea preotului din comună, pentru înmormântarea unei persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?