Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Maladia Alzheimer se propagă la fel ca o infecţie


   Maladia Alzheimer se propagă de la o zonă a creierului la o alta, urmând traseul dat de legăturile existente între celulele cerebrale, răspândindu-se astfel la fel ca o infecție, au anunțat autorii unui studiu american realizat pe șoareci. Potrivit autorilor, acest studiu ar putea conduce la punerea la punct a unor tratamente pentru oameni, care vor permite încetinirea ritmului de avansare a maladiei, la începuturile ei.
   Studiul, publicat online în revista PloS One, confirmă o ipoteză recentă, referitoare la evoluția maladiei Alzheimer, potrivit căreia această boală se dezvoltă începând de la o singură zonă a creierului. Însă în acest caz nu este vorba de un agent infecțios, ci de o proteină anormală, denumită „proteina tau”, ale căror acumulări sub formă de filament sufocă și distrug progresiv celulele nervoase, denumite neuroni.
   Cercetătorii americani consideră că blocarea acestui proces într-un stadiu incipient ar putea înfrâna propagarea acestei maladii neurodegenerative, care are efecte devastatoare și este incurabilă. „Studiile precedente, inclusiv cele realizate prin imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) pe oameni, au evidențiat deja acest tip de propagare a maladiei”, a declarat medicul Scott Small, profesor de neurologie la Universitatea Columbia din New York, coautor al studiului. „Dar acele studii nu au arătat cu certitudine faptul că boala Alzheimer se propagă direct de la o regiune a creierului la o alta”, a adăugat el într-un comunicat.
   Pentru a demonstra acest lucru, savanții au obținut șoareci transgenici, purtători ai unei gene care produce o formă anormală a proteinei umane tau, în cortexul entorhinal, o zonă importantă pentru memorie. Creierele acestor șoareci au fost analizate în diverse momente în decursul unei perioade de 22 de luni, pentru a stabili o hartă a propagării proteinei tau.
   Ei au constatat că pe măsură ce acei șoareci îmbătrâneau, proteina tau se propaga de-a lungul unui „coridor” anatomic, de la cortexul entorhinal până la hipocampus, iar apoi până la neocortex. „Această progresie este foarte asemănătoare cu ceea ce observăm în primele stadii ale maladiei Alzheimer la oameni”, a explicat medicul Karen Duff, profesor de patologie și psihiatrie la Universitatea Columbia, principalul autor al studiului.
   Savanții americani au descoperit astfel indicii care i-au făcut să afirme că proteina tau se deplasa de la un neuron la altul prin intermediul sinapselor – ramificații existente între celulele cerebrale, prin care acestea comunică între ele. Maladia Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență întâlnită la persoanele în vârstă, se caracterizează printr-o acumulare de plăci beta-amiloide – un tip de proteine – în creier și prin depuneri fibroase, formate de proteina tau în neuroni.
   Boala provoacă pierderea progresivă și ireversibilă a facultăților mintale. Maladia Alzheimer afectează aproape 36 de milioane de persoane pe plan mondial în anul 2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?