Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Băutura i-a „condus“ în faţa judecătorului


   Trei șoferi care au mizat pe noroc atunci când s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, au fost trimiși în judecată de procurori.  Este vorba despre Costache D., de 68 de ani, din Cîmpineanca, Dumitru M., de 67 de ani, din Tătăranu, și Costel C., de 40 de ani, din Vidra. 
Primul dintre ei este acuzat de procurori că pe 1 noiembrie 2011, a condus pe DN2M, între cartierul Unirea din Odobești și Cîmpineanca, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Poate că nu ar fi fost depistat dacă nu ar fi încercat să-și aprindă o țigară în timp ce conducea. A pierdut controlul volanului, intrând cu autoturismul în șanț. Veniți la fața locului, agenții de poliție l-au testat pe șofer, care a fost găsit cu o alcoolemie de 1,50 grame la mie alcool pur în sânge. Costache a recunoscut că a băut la prieteni, țuică și bere.
   Dumitru M. a fost trimis în judecată după ce pe 2 septembrie 2011, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Åžoferul avea în sânge o alcolemie de 1,40 grame la mie. A recunoscut că a băut înainte de a se urca la volan.
   În fața judecătorilor pentru o faptă similară, va ajunge și Costel C., care pe 7 octombrie 2011 a condus prin Bolotești, având în sânge o alcoolemie de 1,45 grame la mie alcool pur.
Cele trei dosare vor fi soluționate de magistrații Judecătoriei Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?