Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Microbuze pentru transportul elevilor


Copiii care locuiesc în satele îndepărtate ale județului și învață în școli aflate la câțiva kilometri depărtare, ar putea face naveta cu microbuzul. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea, cel puțin 5 microbuze ar trebui distribuite județului Vrancea, în perioada imediat următoare. ISJ a solicitat, în total, 13 microbuze școlare. Pe lista localităților considerate prio-ritare se numără Jitia, Câmpuri, Biliești, Vidra și Dumitrești. La Dumitrești, Câmpuri și Jitia, elevii sunt nevoiți să meargă la școală înghesuiți în microbuze vechi, în vreme ce elevii din Biliești parcurg zilnic, pe jos 3,6 km, dat fiind că administrației locale nu i-a fost repartizat un microbuz școlar. Cât privește Åžcoala din Vidra, aceasta nu dispune decât de un singur autoturism de teren Aro, care însă este foarte vechi nu mai poate fi folosit. În aceste condiții, elevii sunt nevoiți să străbată potecile pe jos, până la școală. „Am transmis la Minister în repetate rânduri situația, iar ultima dată a fost la finalul lunii decembrie. Le așteptăm să apară. Microbuzele vor fi conduse și nu se va întâmpla ca ele să nu aibă șofer, așa cum s-a întâmplat anul trecut la Garoafa, din pricina posturilor care erau blocate”, a dat asigurări Iordache Bostan, șeful ISJ Vrancea. Ultimile cinci microbuze școlare au fost distribuite județului Vrancea anul trecut, în luna ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?