Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Şansă dublă pentru cei care vor juca la Loto 6/49 de Anul Nou


Ediția de Anul Nou la Loto 6/49 va avea două trageri, una principală și una suplimentară, numerele vor fi extrase vineri, iar rezultatele vor fi omologate o zi mai târziu, fondul de câștiguri al categoriei I fiind suplimentat cu un milion de lei, care se adaugă reportului de 1,2 milioane de euro.
Cei care joacă de anul Nou la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pot participa cu același bilet la doua trageri: principală și suplimentară, potrivit Loteriei Române. Pentru tragerea suplimentară la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor fi suplimentate fondurile de câștiguri ale categoriei I. Astfel, pentru tragerea suplimentară Loto 6/49, fondul de câștiguri al categoriei I va fi suplimentat cu 1.000.000 lei, pentru Joker – cu 500.000 de lei, iar pentru Loto 5/40 – cu 100.000 de lei. Rezultatele pentru tragerile de vineri vor fi omologate sâmbătă, 31 decembrie.
Ultima dată, marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat în 13 noiembrie, atunci fiind în valoare de peste 7,2 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?