Mă uitam la Turcescu, om grizonat, fără umor și fără zâmbet, cum zicea, alături de Gregoire Ecrivain, Dan Cristian Turturică și pedelistul Costică Canacheu, că iar o să se ia Europa de noi din cauză că nu l-au condamnat judecătorii pe Adrian Năstase. Singur și logic, avocatul Lucian Bolcaș încerca să le explice că în lipsa probelor, un judecător nu poate să condamne pe nimeni, decât dacă el însuși este lipsit de profesionalism sau corupt. Cei patru ori nu înțelegeau ori nu vroiau să audă, și o țineau pe-a lor.
Ideea e că fostul premier Adrian Năstase a fost achitat, joi, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru faptele de corupție imputate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, după ce ÎCCJ a dispus o cercetare judecătorească în cazul „Mătușa Tamara”.
Începând din 2006, oricine vroia să lovească în PSD, zicea de Năstase, de termopane, de mătușă-sa și de nu știu câte case. Hâtru, fostul prim-ministru își invita oponenții să-i numere ouăle din ferma de la Cornu. L-au cercetat, l-au întors pe toate părțile, l-au acuzat, l-au trimis în judecată, iar finalul este că nu-i vinovat. E decizia Înaltei Curți, nu a vreunui ziarist ce suferă de Sindromul Demiurgului, nu a vreunui politician cu pretenții de semizeu, nu a vreunei țațe atoateștiutoare în materie de genți, rujuri și epilat inghinal.
Nu sînt avocatul lui Năstase, nu cred că e imaculat, dar nu-i suport pe cei care aduc argumente stupide, gen : Vai, ce-o să zică Europa?, atunci când e vorba de justiție, mai ales că, de multe ori, Europa ne cere să fim mai catolici decât Papa. Justiția se termină la judecători, dar nu începe acolo. Dacă polițistul, dacă procurorul, dacă SRI-istul, SPP-istul și alți de-alde ist-ul nu-și fac bine treaba sau o fac la comandă politică sau se gândesc că au salarii prea mici sau, sau, sau, sau…. atunci nu putem da vina pe judecători, că ne pătează imaginea în Europa. Probele, martorii, documentele, preve-derile legii sunt vitale în luare unei decizii judecătorești, nu argumentele emoționale, propagandistice.
Pe de altă parte, în sinea mea și nu numai, mă bucur că și-au luat-o-n freză pedeliștii, care, cu vezica plină și picioarele încrucișate, își doreau un verdict nefavorabil lui Năstase, cum își dorește căprioara apă rece de izvor. Decizia i-a lovit așa de tare, ca glonțul nevinovata ciută, încât și-au căutat repede locul unde să-și golească și anume conținutul. L-au găsit pe la televiziunile prietene, unde ziariștii cu chip uman, dar bovini în privire, și-au făcut palmele căuș.
În România foarte multe lucruri nu merg bine. Mulți oameni și-au pierdut speranța, mulți au plecat, mulți cred că nu se mai poate face nimic. Åži în Vrancea, vedem o judecătoare arestată, un comisar de la OPC reținut, polițiști implicați în accidente, pădurari care taie mai mult decât hoții de lemne. Este imaginea unui stat în colaps, în care înseși instituțiile care-l formează se prăbușesc. Nimeni nu mai are încredere în nimeni, e un regim al fricii chiar de sine, căci sub tortura cotidianului, te poți trăda și-apoi pe oricine altcineva. De ce te agăți, în această apocalipsă instituțională?
Nu știu.
Poate de un verdict corect.
