Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Patru vrânceni pe podium la Campionatul Mondial de karate


Bilanț excelent al sportivilor de la Clubul Sportiv Unirea Focșani și Kazumi Panciu care au participat la Campionatul Mondial de karate SKDUN și Cupa Mondială „19th SKDUN Gichin Funakoshi World Shotokan Karate Championships”, pentru cadeți și juniori. Spre lauda lor, patru practicanți de karate de la CS Unirea Focșani și CS Kazumi Panciu au urcat pe podium la cea mai importantă competiție, Campionatul Mondial, întrecere care a fost găzduită de sala din Halle (Germania). Alexandru Palmă, sportiv legitimat la CS Unirea Focșani și antrenat de sensei Aurel Giurgea a obținut două medalii de aur în proba de kumite. Palmă a obținut aurul la individual, categoria +70 de kilograme juniori și un alt titlul mondial la tineret cu echipa mixtă a României, din care au mai făcut parte cinci sportivi (toți din Bacău). Tot la Campionatul Mondial, Mihai Broină (CS Unirea) a obținut medalia de argint la cadeți, 14-15 ani, în proba de kata, iar de la Clubul Sportiv Kazumi Panciu au urcat pe podium Eduard Crucianu – medalie de aur în proba de kumite, categoria +34 de kilograme și Cristina Surugiu – medalie de argint la cadeți, categoria -52 de kilograme. „Sunt rezultate deosebite pentru noi care dovedesc că perioada de pregătire pe care am efectuat-o înaintea Campionatului Mondial s-a făcut cu muncă și seriozitate. La ediția din acest an a competiției din Germania, România a fost din nou la înălțime”, ne-a declarat sensei Aurel Giurgea (CS Unirea Focșani). „Medaliile obținute în Germania sunt rodul unei munci depuse în ultima perioadă. Mulțumesc sportivilor pentru dăruire și în special părinților pentru că au asigurat suma necesară deplasării în Germania”, ne-a declarat sensei Marius Cojocaru, antrenorul sportivilor din Panciu. 

Rezultatele cluburilor CS Unirea și Kazumi în Germania

CS Unirea Focșani (antrenor sensei Aurel Giurgea):
 -la Campionatul Mondial: Alexandru Palmă – medalii de aur la individual și cu echipa mixtă a României; Mihai Broină – medalie de argint la cadeți, în proba de kata (14-15 ani); Mihai Bălălău – locul 7 în proba de kumite (categoria -62 de kilograme).
– la Cupa Mondială: Mădălina Giurgea – aur la cadete, în proba de kata; Maria Coroiu – medalie de aur la copii II în proba de kata, Alexandra Rogojinaru – medalie de bronz la categoria +55 de kilograme, în proba de kumite, Răzvan David – medalie de bronz la copii II, în proba de kata și Ionuț Mălinoiu – locul 4 la copii I în proba de kata.

CS Kazumi Panciu (antrenor sensei Marius Cojocaru):
la Campionatul Mondial: Eduard Crucianu – medalie de aur la categoria +34 de kilograme, în proba de kumite, Cristina Surugiu – medalie de argint la categoria -52 kilograme, cadeți, Georgiana Cociorbă – locul 8 la Open, 10-11 ani.
– la Cupa Mondială: Dorinel Ciolan – medalie de bronz la categoria -39 kilograme, în proba de kumite, Sebastian Păucă – locul 4 la categoria -32 de kilograme și Andrei Coroiu – eliminat în primul tur al competiției.

Articolul precedent
Articolul următor

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?