De câte ori pe zi se întâmplă să ne uităm în oglindă și să decidem, inițial cu amuzament, să jucăm un alt rol decât cel impus de propria personalitate? Să râdem cu gura până la urechi, făcând să răsară în ochi acea luminiță a spi-ritului jucăuș, pentru ca mai apoi, să schimbăm foaia cu o repeziciune de actor profesionist? Buzele întredeschise într-un zâmbet larg încep să prindă o expresie dramatică, eliberând o tristețe inimaginabilă, în sprijinul căreia vine și bărbia, cu tremurul atent exersat. În afara oglinzii, există bineînțeles atâtea și atâtea spații în care talentul de histrion e încurajat și pus la încercare. De la poze, complimente, minciunile și până la stilul de viață, atât adultul, cât și adolescentul preferă să pretindă a fi altcineva decât el însuși.
Fără a o lua ca pe o mustrare, vreau să întăresc, în termeni mai lejeri, spusele bătrânului Willie, care sunt încă actuale: „Toată lumea e o scenă și toți oamenii sunt simpli actori.” Făcând abstracție de bine și rău, observ cu mult amuzament că rolurile se iau așa de mult în serios, scenariile sunt atât de bine asimilate, iar regizorul din noi atât de flatat încât uitarea a început să-și pună amprenta asupra actorilor, care omit să-și șteargă machiajul, să renunțe la replici teatrale, să folosească cuvinte simple, fără pretenția de a impresiona.
Adulții vor cu orice preț să redevină adolescenți, iar adolescenții țin morțiș să crească exploziv, ca în basme, într-un an cât alții în șapte. Creme antirid, hainele lălâi încadrabile poate într-un curent hippie regenerat, jargonul tineresc -atacat agresiv de limba engleză- și exhibiționismul practicat cu orice preț riscă să devină un mod de viață pentru unii dintre adulții aspiranți la titlul de „fore-ver young”. În continuarea acestei mode, adolescenții se îndrăgostesc de rolul pe care adulții încearcă să-l părăsească temporar: acela de om mare, responsabil, încruntat, făcând legătura, mai întemeiat sau evaziv, cu ideea de libertate. Crezând că se află deja pe drumul unei cariere de succes, cam toți tinerii încearcă să pară cât mai flegmatici, detașați, cu o relaxare înțeleaptă și cu pseudo-conștiința importanței lor în lume. Coloana sonoră a acestei tragicomedii nu putea lipsi: existența cotidiană a unui adolescent e însoțită de acorduri întotdeauna stridente, fie o suită impresio-nantă de viori pe planul unor scene sentimentale cu aparențe de vodevil, fie trompete și contrabasuri joviale, care celebrează dulci nimicuri, învestite de tânăr cu o relevanță uriașă. Apetitul adolescentului pentru a comunica și a se pune în evidență e direct proporțional cu numărul de spectatori, care așteaptă și ei să devină actori principali.
În ultimul timp, este o modă să bei apă chiar dacă nu ți-e sete, ori dacă nevoia fiziologică autentică îți oferă un fericit prilej de a acționa în public, adolescenta tipică (numită pretențios „fashionistă”) va duce sticla la gură cât mai teatral cu putință. Incredibil sau nu, sunt reguli de conduită, special formulate pentru ca acest mic moment să iasă perfect:
1. scoate sticla din poșeta fără grabă, cu o lehamite studiată și cu gesturi mici, măsurate. Dă impresia că îi faci un serviciu apei mi-nerale pentru onoarea de a o consuma.
2. apucă sticla cu vârful degetelor și nu uita de cealaltă mână, rămasă liberă. Ea nu trebuie lăsată independentă de această postură, ci trebuie ținută invers față de poziția de „susținere” a genții, deci nu perpendicular cu cerul, ci cu solul. Rigiditatea riscă să strice totul. Mâna nu trebuie ținută ca și cum te-ai pregăti pentru scufundări în subteran, ci cu un soi de afectare, vecină cu ironia. Imaginați-vă o clipă întreaga gestică a lui „Hai tu!”.
3. acum, că ții sticla exact ca un fotomodel, trebuie să treci la treabă: bea! Cu capul ridicat nițel, ca și cum ai fi aflat de curând că regina Elisabeta a II-a îți e străbunică, încearcă să atingi ușor buzele tale de buzele sticlei. Nu vrei să ruinezi totul, aruncându-te tocmai acum în dizgrație și pripindu-te ca o începătoare.
În condițiile în care din nevoia de admirație adolescentul face din orice un spectacol, se explică influența pe care o au celelalte activități în viața unui adolescent. Mereu pregătit să pozeze și veșnic neconsolat, adolescentul va refuza soluțiile simple, naturale, firescul fiind cea mai mare jignire adusă personalității lui. Odată rezolvată problema, ar trebui să fie fericit, iar starea asta e cea mai săracă în manifestări exterioare. Eeei, așa apar conflictele dintre părinți și copii : acel patru la istorie nu e dovada incompetenței, ci a căutării disperate a unui pretext de a expune o grămadă de stări fascinante, de la revoltă la resemnare.
În curând, actorii de profesie vor avea pro-priile lor pretenții, dacă toate rolurile strălucite sunt luate de oameni obișnuiți, noul curent în teatru și cinematografie va fi surprinderea, burlescă sau subtilă, a firescului. Veste bună sau proastă ? Nu pot să mă pronunț, doar constat că toată lumea a aderat la o altfel de gravitație, una în care e cool și sexy să stai cu susu-n jos.
Cristina STANCU,
Colegiul Național Unirea
