Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Detectorul de semn de viaţă pentru victimele unui cutremur, aflate sub ruine


Primul aparat capabil să detecteze, pe baza respirației și transpirației, victimele aflate sub ruinele unei construcții, după un cutremur sau un atentat, a fost pus la punct de oamenii de știință. Aceste detectoare „adulmecă” reziduurile organice produse de corpul uman când respiră, transpiră sau urinează. Câinii pot fi dresați să detecteze acești compuși organici, însă antrenamentul lor este scump. Totodată, în momentul intervenției, atât câinele, cât și dresorul său au nevoie de pauze dese și sunt expuși pericolului. „Un astfel de aparat poate fi folosit pe teren fără a avea în spate vreun laborator. Ar putea urmări semnele de viață pe durate mari și pot fi folosite multe exemplare”, spune profesorul Paul Thomas, de la Universitatea Loughborough, din Marea Britanie, acesta aflându-se la originea acestei invenții. Pentru testarea aparatului, opt vo-luntari au petrecut mai multe ore sub un maldăr de beton armat și sticlă spartă, ce reconstituia o clădire prăbușită. Reziduurile orga-nice ale acestor persoane intrau în contact cu materialele de construcție și variau în funcție de condițiile de umiditate, căldură, vânt, ceea ce făcea mai dificilă detectarea voluntarilor. Cu toate acestea, aparatele au identificat rapid dioxidul de carbon și amoniacul emise de corpul uman, în aerul ce răzbătea de sub dărâmături. Au fost, de asemenea, detectați alți compuși organici foarte volatili, ca acetona. Cercetătorii au constatat astfel o scădere netă a proporției de amoniac emis în timp ce voluntarii dormeau, fără să poată deocamdată să explice acest fenomen.
Studiul, efectuat în premieră pe un astfel de detector, a fost publicat de Institutul de Fizică din Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?