Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Andrei Plăcintă recunoaşte că a consumat canabis


Andrei Plăcintă, fiul senatoarei second hand Sorina Plăcintă, a recunoscut ieri, în fața judecătorilor de la Tribunalul București, că a consumat alcool și a fumat canabis încă de la vârsta de 15-16 ani, pe când studia în Elveția. El  este judecat pentru tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit presei centrale acesta a relatat o versiune diferită de cea a anchetatorilor, a faptelor petrecute în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din București. Atunci, în urma unei discuții aprinse cu fosta sa iubită, ar fi lovit-o pe aceasta și ulterior a călcat cu mașina un cetățean, care a sărit în ajutorul fetei. Plăcintă ar fi recunoscut că și-a lovit fosta prietenă și a motivat că aceasta a început să țipe și nu știa cum s-o oprească. El a relatat și că, în momentul în care fata plângea, niște bărbați care aveau asupra lor arme albe, s-au apropiat amenițător de el.
Andrei Plăcintă a fost întrebat de magistratul investit cu soluționarea cauzei  și dacă a consumat substanțe interzise. Răspunsul acestuia a venit imediat, povestind cu nonșalanță că din timpul liceului, de la vârsta de 15-16 ani, a fumat canabis, însă doar în timpul vacanțelor și doar în Elveția, unde consumul este legal. Audierile vor continua în acest dosar, instanța fixând ca termen de judecată ziua de 10 octombrie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?