Åži mergînd ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, căzîndu-I în genunchi, Åži zicînd: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Åži l-am dus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzînd, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Åži Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință.
Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință în voi cît un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune și cu post. Pe cînd străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mîinile oamenilor. Åži-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Åži ei s-au întristat foarte! Sfînta Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credință: „Toate sînt cu putință celui ce crede”, spune Mîntuitorul; „Ajută necredinței mele!”, spune chiar omul; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; și în sfîrșit din cele spuse de om lui Hristos: „Dacă poți!”. Cu toate acestea, Mîntuitorul dojenește pe apostolic ca să le arate că pot vindeca întotdeauna, chiar fără credința celor care se apropie de ei. După cum de multe ori a fost de ajuns cre-dința celui care cerea pentru a dobîndi cererea chiar de la sfinți mai mici, tot așa de multe ori a fost de ajuns numai pu-terea sfinților pentru săvîrșirea unei minuni, chiar dacă nu credeau cei care veneau la ei. Amîndouă aceste cazuri se văd în Sfintele Scripturi. Corneliu și cei din casa lui au atras harul Duhului numai prin credința lor. Pe vremea lui Elisei însă un mort a înviat fără să creadă cineva. Cei care au aruncat mortul în groapa lui Elisei, l-au aruncat fără nici o socoteală și la întîmplare, nu din credință, ci de teamă; temîndu-se de tîlhari, au aruncat mortul în groapă și au fugit; iar mortul a înviat numai prin puterea sfîntului trup al lui Elisei. Omul care vine la Iisus vorbește, însă, împotriva ucenicilor de față cu toată lumea, deși era slab în credință, spunînd: „L-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut sa-l vindece”. Hristos însă, în fața întregii mulțimi, scapă pe ucenici de învinuirea adusă și arată că vina cea mare o are el, tatăl copilului, spunînd: „O, neam necredincios și îndărătnic! Pînă cînd voi fi cu voi!”. Iisus nu adresează aceste cuvinte doar tatălui copilului, ca să nu-l rușineze, ci tuturor iudeilor. Dacă Hristos n-ar fi luat apărarea ucenicilor Săi, poate că mulți din cei de față s-ar fi smintit și ar fi gîndit despre ucenici ce nu trebuia. Prin cuvintele: „Pînă cînd voi fi cu voi!”, Domnul arată cît de plăcută îi este moartea; arată că o dorește, că vrea să plece cît mai repede și că pentru El nu răstignirea e grea, ci rămînerea împreună cu iudeii. Hristos însă nu S-a mărginit să-l țină numai de rău ci spune: „Aduceți-Mi-l aici.”. Hristos îl întreabă pe tatăl copilului de cîtă vreme se chinuie fiul lui. Pune această întrebare și pentru a apăra pe ucenici de învinuire, dar și pentru a sădi în sufletul tatălui bune nădejdi, ca să creadă că fiul lui va fi izbăvit de boala sa. Apoi îl lasă pe copil să se zvîrcolească. N-o face spre laudă, că se adunase mulțimea și a ținut-o de rău, ci o face pentru tatăl copilului; pentru că tatăl, cînd va vedea pe demon că se tulbură de cuvintele Domnului, să fie adus măcar așa să creadă în mi-nunea pe care o va face. Cînd tatăl îi spune: „Din pruncie” și: „Dacă poți, ajuta-mă!”, Hristos îi răspunde: „Toate sînt cu putință celui ce crede!”, și întoarce împotriva tatălui învinuirea pe care acesta o adusese ucenicilor. Cînd leprosul a spus: „Dacă vrei, poți să mă curățești”, leprosul a dat mărturie de puterea lui Hristos, iar Domnul l-a lăudat și a întărit spusele lui, zicînd: „Vreau! Curățește-te!”. Cînd însă tatăl copilului a rostit cuvinte nevrednice de puterea lui Hristos, spunînd: „Dacă poți, ajuta-mă!”, Domnul îl îndreaptă pentru că nu grăise așa cum trebuia. Åži după ce a spus aceste cuvinte, a vindecat pe îndrăcit. Vedem aici, nu numai purtarea de grijă și fa-cerea de bine a lui Hristos, ci și aceea că din clipa aceea n-a mai îngăduit demonului să locuiască în el, că dacă tînărul nu s-ar fi bucurat și atunci de multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, demonul l-ar fi ucis de mult. Că spunea tatăl lui că îl arunca în apă și în foc. Iar demonul care a îndrăznit aceasta l-ar fi ucis negreșit, dacă Dumnezeu n-ar fi pus frîu puternic marii lui furii, așa cum i-a apărat și pe îndrăciții aceia care umblau goi, care alergau prin pustietăți și se tăiau în pietre. Mîntuitorul vorbește aici de credința în minuni și amintește de grăuntele de muștar, ca să arate cît de mare este puterea credinței.
