Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

„Doctoriţa mi-a nenorocit copilul”


O familie din Adjud cere să i se facă dreptate după ce, spune ea, un medic ginecolog din Bacău i-a nenorocit copilul la naștere, lăsând-o pe mamă să se chinuie în sala de operații. Băiețelul de numai doi anișori are materia albă a creierului mare lichefiata aproape în totalitate, iar șanse de recuperare nu prea sunt. Părinții lui Åžtefănuț au nevoie de ajutor de orice natură din partea oamenilor, pentru a le ușura lupta pentru viața băiețelului lor.

Åžtefan-Gabriel Szeitz este un copil special. Are doar 2 ani și patru luni. Åži este singurul copil al soților Bogdan și Roxana Szeitz, din Adjud. Băiețelul a fost adus pe lume la Maternitatea din Bacău cu numeroase probleme de sănătate, apărute, spune mama acestuia, în urma manevrelor medicale. Astfel, copilașul a primit la naștere nota 2, asta în condițiile în care scorul se măsoară de la 1 la 10! Deși la prima vedere pare un copil normal, Åžtefan este foarte bolnav. Pe baza unui RMN efectuat, părinții au primit vestea cutremurătoare că băiețelul are materia albă a creierului mare lichefiata aproape în totalitate. După spusele neurologului, lichidul a înlocuit creierul și nu se mai poate face nimic chirurgical, nici măcar transplantul de celule stem. Singura speranță este recuperarea prin sedințele de kinetoterapie și exerciții fizice.

„M-au lăsat să mă chinui și mi-au rupt și două coaste”

Mama băiatului, Roxana Szeitz , nu-și poate reveni din trauma trăită acum doi ani, în sala de nașteri din spitalul Bacău, mai ales că, spune ea, a fost vorba de o culpă me-dicală. „Venirea  pe lume a copilului a fost foarte așteptată, însă totul a decurs destul de rău. Nașterea a fost una foarte grea, băiatul a rămas blocat între oasele bazinului și a stat destul de mult timp fără oxigen, lucru care i-a afectat grav creierul. Acest necaz s-a întâmplat din cauza medicului ginecolog, care m-a lăsat să mă chinui pe masa de operații aproximativ o oră și jumătate, ba chiar în timpul nașterii cadrele medicale mi-au rupt și două coaste din cauza faptului că încercau să împingă copilul forțat. Văzând cu nu pot să nasc normal, mi-au făcut cezariană, dar a fost prea târziu deoarece copilul a fost afectat de lipsa de oxigen. Copilul a stat o săptămână în comă”, a povestit, cu durere în suflet, mama îndurerată. Părinții lui Åžtefănuț au mai spus că doctorița ginecolog a dat vina pe mamă spunând că nu a știut să împingă, dar Roxana Szeitz a auzit-o pe aceasta când i-a spus șefei de secție „uite ce îl ține”. De reținut e faptul că doctorița a supravegheat-o pe Roxana pe tot timpul sarcinii, dar în nici un moment nu i-a spus că va avea complicații la naștere, așa încât femeia să poată solicita cezariana.

Nici o clipă de liniște

După trei saptamani de stat în maternitate, familia din Adjud împreună cu copilul a reușit să plece acasă. A doua zi, părinții au constatat că Åžtefan-Gabriel avea temperatura de 34 grade și asta a fost doar începutul unui calvar. Au plecat imediat la spital, în speranța că vor ajunge la specialiști pentru a depista problema. După mai multe insistențe au mers la București și mai apoi la Târgu Mureș, unde au urmat o serie de investigații și vizite la neurologi. Acolo au aflat că suferința la naștere a fost severă și că momentan nu se poate pune nici un diagnostic precis și implicit, nici tratament nu se poate prescrie. „La București, lui Åžtefan i s-a pus diagnosti-cul de hidroencefalită după ce s-a efectuat un RMN, iar la Târgu Mureș ne-au spus că diagnosticul de la București nu reflectă întocmai realitatea. Medicul de la Târgu Mureș care l-a consultat ne-a spus că dacă veneam cu copilul mai devreme mai existau șanse, dar din păcate noi nu am fost îndrumați de nimeni, iar doctorița cu care a născut soția ne-a tratat cu indiferență și dispreț după ce era vinovată de această nenorocire”, a precizat Bogdan Szeitz, tatăl copilului bolnav.

Medicul considerat nevinovat

Fiind convinși că li se va face dreptate și că doctorița care a asistat la nașterea lui Åžtefan va fi trasă la răspundere pentru faptul că l-au nenorocit în timpul nașterii, soții Szeitz au depus reclamație la Colegiul Medicilor Bacău. Ei au considerat că era necesară din prima operația de cezariană – fiul lor fiind foarte mare la naștere, iar mama nu putea să nască normal – iar acest lucru trebuia să-l știe o doctoriță ginecolog. „Dacă s-ar fi procedat astfel nu s-ar fi produs acel nefericit incident. Am cerut ca doctorița să fie anchetată pentru malpraxis”, susține mama copilului. Verdictul Colegiul Medicilor din Bacău a fost unul neașteptat de părinți și anume că manevrele efectuate la naștere au fost corecte și executate la timp. Văzând acest răspuns, familia Szeitz a hotărât să facă plângere penală la Colegiul Medicilor de la București împotriva doctoriței dar, din păcate, au aflat că pot primi un verdict chiar și peste un an. Medicul ginecolog nu a dorit să facă nici un fel de declarații în acest caz. ” Nu comentez nimic. Anchetele sunt în desfășurare și vom vedea rezultatele” a spus doctorița.

Nu este primul caz de malpraxis

Familia din Adjud nu este singura care acuză medicul ginecolog băcăuan de malpraxis. Roxana Szeitz a precizat că o femeie care a născut cu aceeași doctoriță a dorit să o susțină – deoarece și copilul acesteia s-a născut cu probleme – dar până la urmă nu a mai fost de găsit. Pe anumite site-uri de pe internet, la secțiunea forum, anumite persoane o acuză pe aceeași doctoriță de malpraxis. „În timp ce eram gravidă, în maternitatea Bacău doctorița a lăsat o mamă să nască normal ore bune, copilul s-a născut mort și la expertiza medicală s-a constatat că dacă ar fi făcut cezariană copilul ar fi trăit. Cazul a fost dat în presă, doctorița a recunoscut că a luat o hotărâre greșită cu pacienta și că dacă nu ar fi apreciat greșit durata trava-liului bebelușul ar fi putut fi în viață”, spune g_nicoleta2000 pe forumul 7p.ro. O altă persoană a postat de site-ul parinti.com, anul trecut, un comment despre doctoriță care sună cam așa: „Åži eu am născut cu doctorița și mi-a nenorocit copilul, eu zic să se lase de meserie că nu sunt singurul caz nenorocit”.

Vor să avertizeze și să fie ajutați

Zi după zi ședințe de kinetoterapie, noapte de noapte lacrimi, asta fac părinții lui Åžtefan de când acesta s-a născut. Ei spun că o eroare medicală le-a condamnat copilul pe viață și că dreptatea în justiție nu se va face, iar medicii primesc cel mult o sancțiune minoră. Oricum, sănătatea deplină a copilului nu mai poate nimeni să le-o dea înapoi. Tot ce le-a rămas de făcut este să-i asigure băiețelului o viață cât mai ușoară. Din păcate, în Adjud nu sunt kinetoterapeuți pentru copii și familia Szeitz este nevoită să meargă la Bacău. Sunt destul de costisitoare atât ședințele de kinetote-rapie cât și transportul. Părinții spun că l-au ajutat foarte mult pe băiețel șe-dințele de kinetoterapie în sensul că nu mai are mușchii încordați și starea lui este mai bunișoară, dacă se poate spune asta în condițiile în care copilul este ca o legumă, la pat. „Prin această mediatizare nu vrem decât ca viitoarele mămici să ocolească doctorița din Bacău, să nu pățească la fel ca noi și am vrea ca oamenii să ne acorde un ajutor de orice natură pentru a-i asigura lui Åžtefan tot ce are nevoie pentru o viață mai bună”, a spus tatăl băiețelului de doi anișori. Cine dorește să-l ajute pe Åžtefănuț, să-i ofere un strop de speranță într-o mare de nefericire, o poate face contactându-i pe soții Szeitz la numărul de telefon 0746.077.905 sau pot fi găsiți la adresa Str.Siret, Bl.75, ap.4, et.1, Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?