Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Un profesor şi doi elevi, afară de la Bac


Examenul de Bacalaureat a luat sfârșit înainte de vreme pentru doi candidați care au fost surprinși că au încercat să copieze. Unul dintre candidații care au susținut examenul la Centrul de la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud, fiind elev al Colegiului „Gh. Balș”, a încercat să rezolve subiectele ajutându-se de un telefon mobil. În cel de-al doilea caz, un candidat de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” a fost surprins când comunica prin intermediul unor căști și aștepta să primească răspunsurile corecte. Ambii candidați au sperat că vor putea să obțină o notă mai mare la teză inspirându-se din alte surse însă au sfârșit prin a fi eliminați din sala de examen. Ei își vor mai putea încerca norocul în cadrul examenului de Bacalaureat abia în sesiunea din toamnă a anului viitor. De asemenea, și un profesor supraveghetor la Centrul de examinare de la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud a fost înlocuit întrucât cei din Comisia județeană a examenului de Bacalaureat au constatat că era rudă cu unul dintre candidați, fapt ce contravine cu normele metodologice ale acestui examen. „Proba de astăzi (ieri – n.r.), din cadrul examenului de Bacalaureat 2011 s-a desfășurat bine. De la prima oră au fost prezenți în centrele de examen profesorii care trebuiau să asi-gure supravegherea și pre-luarea subiectelor. De asemenea, azi nu au fost înregistrați alți absenți. Menționăm faptul că au fost eliminați alți doi elevi din două centre de examen pentru că au încercat să copieze. Potrivit metodologiei, procedura de eli-minare a unui candidat din examen este dusă la capăt de comisia din centrul de examen, pașii sunt făcuți acolo și este adus la cunoștința comisiei județene. Eu le doresc baftă candidaților, subiecte accesibile pe care ei să le cunoască și le doresc să se conformeze vechii titulaturi a examenului de Bac care se numea examen de maturitate”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Maria Lupu, preșe-dintele Comisiei județene de Bacalaureat. Cât îi privește pe candidații care au susținut proba, s-au declarat mulțumiți de subiectele propuse în cadrul celei de-a doua probe scrise, cea obligatorie a profilului. Pentru candidații care au susținut proba scrisă la istorie, primul subiect a constat în identificarea răspunsului corect la șapte întrebări, în baza a două texte despre Vlad Å¢epeș și Matei Basarab. Al doilea subiect a fost despre istoria Europei, mai exact perioada lui Mussolini. Åži de această dată, candidații au avut de răspuns la șase întrebări, pe baza unui fragment dat. Subiectul al treilea, cel mai complex dintre toate dar cotat tot cu 30 de puncte a constat în elaborarea unui eseu, de aproximativ două pagini, despre statul român modern și relațiile internaționale din secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea.

***
Candidații care au susținut proba scrisă la matematică au avut de rezolvat trei subiecte, toate cuprinzând probleme de algebră. Printre cei care au considerat examenul la matematică extrem de dificil, s-au numărat și unii care au afirmat contrariul. „Mie mi s-a părut destul de simplu, am stat și am învățat zilele acestea și mi s-a părut ușor. Nu mi s-a părut nici o parte dificilă, m-am gândit și am scris. Totul a fost extraordinar de simplu. Nici nu am observat camera chiar mi s-a părut foarte comic. Aștept cu nerăbdare rezultatele pentru a mă putea înscrie la facultatea de Scenaristică din București”, a declarat Li-liana Dima, absolventă a Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani. Candidații sunt încrezători că vor obține punctaje dintre cele mai mari la această probă, care spun ei, nu le-a dat deloc bătăi de cap. „Am terminat totul într-o oră și mi s-a părut foarte simplu. Mă aștept să iau nota 10. Emoții am avut doar la prima probă, la limba română dar la matematică nu am avut emoții”, a spus Marius Iosub olimpic la matematică și absolvent al Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani.

Disperați să obțină o notă de promovare
Dacă unii candidați pot răsufla ușurați după această probă, există candidați care așteaptă cu mare emoție aflarea rezultatelor. Asta pentru că, spun ei, deși s-au pregătit suficient de bine, conținutul subiectelor a fost destul de încurcat și au avut mari probleme în a le înțelege. „Subiectele nu au fost prea ușoare. Toate au fost dificile și necesitau multă concentrare, toate exercițiile au avut câte o chichiță. Am făcut la clasă subiecte de acest fel dar poate speram să fie un pic mai simplu. Sper să obțin o notă de trecere, cred că aș fi foarte mulțumită să se întâmple asta. Vineri mai am proba la biologie și abia aștept să termin aceste examene”, a spus Cristina Loredana Mocanu, absolventă a Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani. Candidații vor susține ultima probă a exa-menului de Bacalaureat, cea la alegere, vineri 1 iulie. Primele rezultate ale exa-menului de Bacalaureat vor fi afișate la 3 iulie, iar pe 4 iulie, între orele 8.00 și 12.00, candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații. Rezultatele finale ale examenului vor fi afișate în data de 8 iulie. Cei care au ratat promovarea examenului în sesiunea din vară mai au o șansă în sesiunea din toamnă care va debuta în perioada 11 – 15 iulie, când vor avea loc înscrierile. Sesiunea august-septembrie a exa-menului de Bacalaureat se va desfășura în perioada 22 august -7 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?