Iar în ziua cea din urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Iisus a stat între ei și a strigat, zicînd: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulțime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristosul.
Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămînța lui David și din Betleem, cetatea lui David? Åži s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Åži unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mîinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și farisei, și le-au zis aceia: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Åži le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întîi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Åži s-a dus fiecare la casa sa. (Ioan 7, 37-53) Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicînd: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întune-ric, ci va avea lumina vieții. (Ioan 8,12). În a cincizecea zi după Înviere, Mîngîietorul, Duhul adevărului, S-a pogorît peste cei cărora Iisus le făgăduise. „Åži cînd a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc”. La porunca Domnului, Apostolii au rămas în Ierusalim și au așteptat „putere de sus” care să le spună ce vor urma să facă. Ei erau uniți în suflet și în rugăciune, toți ca un singur om, ca un singur suflet. „Åži din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vînt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Åži li s-au arătat, împărțite, limbi de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Åži s-au umplut toți de Duhul Sfînt. Åži au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”. Duhul Sfînt a fost făgăduit și Duhul Sfînt a venit. Tatăl și Fiul lucrează împreună și în același timp. Duhul Sfînt face la fel, așa cum se vede din făgăduința Domnului Iisus că El va trimite Duhul, Mîngî-ietorul ucenicilor Săi, și că El Însuși va rămîne cu ei „în toată vremea pînă la sfîrșitul lumii”. Dumnezeirea Treimica este deoființă și nedespărțită dar, în raport cu lumea zidită, Dumnezeirea Își săvîrșește lucrarea Sa uneori în chip mai remarcabil printr-o Ipostază Dumnezeiască și alteori printr-o alta. Deci, atunci cînd Domnul Iisus a făgăduit pogorîrea Duhului Sfînt peste Apostoli, Duhul Sfînt se afla în El, așa încît se poate spune că făgăduința a venit atît de la Duhul Sfînt cît și de la Fiul. Prima Sa lucrare a fost să dea Apostolilor putere de a vorbi în limbi. De aici este limpede faptul că, de la întemeierea Bisericii lui Hristos, Evanghelia mîntuirii se adresa tuturor popoarelor pămîntului, așa cum a arătat lămurit Domnul după Învierea Sa, poruncind ucenicilor Săi: „Mergînd, învățați toate neamurile” (Matei 28:19). Deci, acești misionari ai Evangheliei, au folosit la începutul mi-siunii lor prima putere, aceea de a înțelege și vorbi în limbi străine. „Îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Åži toți erau uimiți și nu se dumireau”. Dar Duhul Sfînt nu este ca omul cel războinic, care dă buzna în casa altui om. El intră în casa a cărei ușă se deschide de bunăvoie și acolo unde El este primit ca Oaspete drag și îndelung așteptat. Apostolii L-au așteptat cu mult dor, și Acesta S-a pogorît peste ei și Åži-a făcut sălaș în ei. El nu S-a pogorît peste ei cu răcnet de amenințare, ci cu strigăt de bucurie.
Duhul Sfânt, izvor de daruri!
Mai tîrziu El a turnat peste ei și alte daruri: al facerii de minuni, al proorocirii, al înțelepciunii, al vorbirii, al îndurării, al păcii lăuntrice, al statorniciei în credință și în nădejde, al iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Duhul Sfînt a dat aceste daruri cu îmbelșugare și cu bucurie mare, nu numai Apostolilor ci și urmașilor lor și tuturor sfinților din Biserica lui Hristos pînă în ziua de astăzi, toate astea după nevoia și curăția oamenilor. De asemenea, se cade să pomenim cu laude pe Preasfînta Fecioara Maria, peste care Duhul Sfînt S-a pogorît mai devreme decît S-a pogorît peste Apostoli: „Duhul Sfînt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1:35), Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Preasfînta Fecioară. Åži ea, prin puterea Duhului Sfînt, a dat naștere Rodului Celui Preaslăvit, mireasma căruia străbate cerul și pămîntul și prin care toți credincioșii sunt hrăniți de la primul pînă la ultimul. Să ne bucurăm și noi, nevrednicii, și să mulțumim Domnului pentru așa mare dar și să-L rugăm să ne ajute pe drumul vieții acesteia spre dobândirea vieții celei veșnice.
