Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Bani pentru Zilele Municipiului Focşani


Consilierii locali vor ca și în acest an Zilele Municipiului Focșani să nu treacă neobservate și au inițiat un proiect de hotărâre prin care vor să aloce suma de 60.480 de lei pentru manifestările culturale ce vor acea loc în perioada 6-10 iulie 2011. Proiectul de hotărâre va fi luat în discuție de consilieri în ședința Consiliului Local de săptămâna aceasta. Banii ce vor fi alocați vor merge pentru acțiuni pentru toate vârstele, respectiv piese de teatru, simpozioane, acțiuni sportive, concursuri sportive, concursuri de dans, spectacole folclorice și de divertisment pentru vârsta a treia, muzică de promenadă. Tot în aceeași perioadă se vor organiza Festivalul Național de dans modern „Ritm” ediția a XII-a dar și Festivalul Coral Internațional „Pastorala”, ediția a V-a și Turneul internațional de tenis „Vrancea Trophy”, ediția a VII-a. Din totalul sumei propuse pentru desfășurarea Zilelor Municipiului, 24.000 de lei din bugetul propriu al Primăriei, de la capitolul bugetar „Cultura, recreerii și religiei” vor fi alocați pentru simpozion, concursul de dans modern și manifestările sportive în timp ce 30.000 de lei sunt pentru Turneul de tenis. Restul banilor, respectiv 6.480 de lei din bugetul propriu al Formației Corale Tradiționale „Pastorala” Focșani, vor acoperi cheltuielile cu festivalul coral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?