Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

3.000 de copii din România dispar anual de acasă


3.000 de copii români dispar anual de acasă, iar în peste 40 la sută dintre cazuri Poliția este anunțată după 24 de ore, deși primele ore de la dispariție sunt esențiale pentru găsirea în siguranță, a declarat, de Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, Gabriela Coman de la Centrul FOCUS.
Directorul Centrului Român pentru Copiii Dispăruti și Exploatați Sexual FOCUS, Gabriela Coman, a declarat, miercuri, că numărul sesizărilor privind dispariția copiilor a crescut începând cu anul 2008, de la 200 – 300 de cazuri pe an la peste 3.000 în prezent. În 2009, departamentul de call-center al Centrului FOCUS a operat 34.620 de apeluri, reprezentând de 13 ori mai multe apeluri ca în 2008. Centrul Român pentru Copiii Dispăruți și Exploatați Sexual a instrumentat, în patru ani de existență, 1.937 de cazuri de dispariții, dintre care 89 sunt încă în lucru iar 1.848 au fost găsiți.
Din numărul total de cazuri, 1.169 au fost fete. În ce privește mediul de rezidență al copiilor dispăruți, 1.351 sunt din urban și 586 din rural.
O parte dintre copiii dispăruți au fost găsiți în străinătate, cei mai mulți în Italia (49) și Spania (14). În ce privește distribuția pe regiuni a acestor cazuri, cele mai multe au fost în Muntenia (774), urmată de Transilvania (662), Moldova (386) și Dobrogea (89). „Din totalul de 1.937 de cazuri instrumentate, 1.778 (reprezentând 92 la sută din total) au fost plecări voluntare ale copiilor de acasă sau din sistemul de protecție socială”, a mai spus Gabriela Coman.
Ea a atras atenția că în peste 40 la sută dintre cazuri părinții anunță Poliția după 24 de ore de la dispariție. Un lucru îngrijorător este că cei mai mulți minori dispăruți fac parte din categoria de vârstă 12 – 15 ani, aceștia expunându-se unor riscuri extreme, pe care nu le conștientizează. Cauzele care favorizează dispariția copiilor sunt nesupravegherea de către părinți, aparținătorii legali sau unitățile de ocrotire, lăsarea în grija bunicilor, părinții fiind plecați la muncă în străinătate sau lipsa unei comunicări autentice cu părinții. Alte cauze favorizante sunt abandonul școlar și teama față de reacția părinților în cazul acumulării de rezultate negative la școală, influența negativă a anturajului, situația economică precară a familiei și conflictele cu părinții.
Începând cu anul 2007, în România funcționează numărul european pentru semnalarea copiilor dispăruți – 116.000. Acest număr poate fi folosit pentru semnalarea dispariției unui copil de către orice cetățean care se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene iar din acest an este funcțional și un mecanism de alertă publică în cazul răpirii unui copil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?