Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Hoţ identificat de poliţişti


Un bărbat din Galați s-a ales cu dosar penal pentru că a intrat fără drept în casa unui vrâncean și i-a sustras diferite bunuri. Sâmbătă, în jurul orelor 03.40, polițiștii din Focșani au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută a pătruns fără drept în locuința lui Paul V., din comuna Câmpineanca.
Echipa operativă deplasată la fața locului a stabilit că Gelu C., de 47 ani, din municipiul Tecuci, județul Galați a pătruns în locuință pe ușa de acces lăsată închisă, dar neasigurată, de unde a sustras două telefoane mobile și trei perechi de ochelari de vedere în valoare totală de aproximativ 800 lei.
Bărbatul a fost identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei, pe raza localității, iar bunurile furate au fost recuperate. Cercetările sunt continuate de polițiști, cu suspectul în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?