Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Sărbătoare la Mănăstirea Dălhăuţi


Sute de credincioși au luat parte, ieri, la sărbătoarea Maicii Domnului-Izvorul  Tămăduirii, fiind sărbătorit Hramul Mănăstirii Dălhăuți din Cârligele. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfinția Sa Epifanie Norocel, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. 

La sărbătoarea de la Dălhăuți au fost prezenți primarul comunei Cârligele Åžtefan Moscu, Mircea Diaconu- vicepreședintele Consiliului Județean, oamenii de afaceri Ion Martiș, Liviu și Florența Jitea. „Iată că Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu vreme bună acum la sfârșit, deși în timpul slujbei a mai plouat puțin. Maica Domnului este cea care a adus în lume pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca să ne izbăvească pe noi din robia păcatului. Una din învățăturile importante cu care trebuie să plecăm astăzi de aici, este aceea ca mai întâi să ne vindecăm sufletele de păcate și apoi vor fi vindecate și suferințele trupești. Mă bucur că ați venit în număr mare la această sărbătoare. Oriunde vom fi, oriunde ne vom afla, să ne rugăm cu credință, iar Mântuitorul ne va răspunde”, a spus Preasfinția Sa Epifanie Norocel.
La rândul său, primarul comunei Cârligele, Åžtefan Moscu, le-a mulțumit celor care au venit la hramul mănăstirii, precizând că are o mâhnire deoarece tinerii care sunt plecați la muncă în străinătate nu au putut fi prezenți la un asemenea eveniment important din viața localității. „Mă-năstirea Dălhăuți este simbolul acestei localități, este locul în jurul căruia gravitează întreaga localitate Cârligele. Fiind aproape de Focșani, toți oamenii vin cu drag aici duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare. Oamenii care ajung aici trec prin comună și văd realizările și lucrurile bune pe care le-am făcut pentru cei din zonă. Aici este un loc de adevărată liniște sufletească. Cu regret constat cum se vede și în loca-litate că tinerii nu sunt printre noi, ceea ce înseamnă că problemele sociale îi îndepărtează pe alte meleaguri, prin alte țări. Sperăm ca peste câțiva ani să vină la mănăstire și să rămână în localitate unde să-și întemeieze familii, nu să fie argați prin alte țări”, a spus edilul.

Coadă la sărutat Icoana făcătoare de minuni

La finalul slujbei, credincioșii s-au adunat pentru a se ruga și a săruta Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Dălhăuți. „Am venit la Mănăstirea Dălhăuți așa cum vin toți creștinii, pentru că este o zi foarte mare, este Izvorul Tămăduirii. Am venit să ne rugăm la Maica Domnului, la Icoana făcătoare de minuni pentru bine, pentru sănătate, pentru liniște. Un gând foarte bun pentru toți creștinii, să fie mai înțelegători și mai buni”, a spus Mircea Diaconu, vicepreședintele Consiliului Județean. „Sunt un creștin obișnuit și știu că de Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare de mare importanță a creștinătății, dar mai ales locul special, care este Mănăstirea Dălhăuți, ne îndeamnă să participăm la o asemenea mare sărbătoare. Nu este o obișnuință, nu vin frecvent, doar din când în când trec pe la mănăstire. Voi veni atât cât mă țin puterile și voi simți atragere către aceste locuri”, a spus Simion Ene, profesor pensionar. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?