Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Salvată din apele Siretului


O femeie de 42 de ani, din localitatea Lespezi, comuna Homocea a fost găsită, ieri, stând pe niște pietre în apele râului Siret, la podul din dreptul cartierului Adjudu Vechi. Femeia a fost găsită în șoc hipotermic, cu degerături, dar și cu o plagă tăiată la mâna stângă. Femeia, despre care se spune că are probleme psihice era dispărută de acasă de două zile și se pare că ar fi vrut să se sinucidă. Marița N. a fost observată de un trecător care și-a dat seama că este blocată pe acele stânci și a anunțat poliția și pompierii. La fața locului s-au deplasat Garda de Intervenție din cadrul Secției de Pompieri Adjud cu o barcă pneumatică, ambulanța SMURD, un ofițer și opt subofițeri. Cu ajutorul bărcii pneumatice s-a acționat pentru scoaterea femeii din apele Siretului iar pompierii de pe echipajul SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat după care au  transportat victima pentru investigații suplimentare la Spitalul Municipal Adjud.
Martorii spun că femeia ar fi vrut să traverseze apa și a rămas blocată pe acele stânci unde a stat ceva vreme, dat fiind faptul că avea degerături și era în șoc hipotermic. Aceasta nu a fost singura intervenție a pompierilor. Joi seara, pompierii de la Vidra au intervenit în localitatea Cucuieți, pentru a stinge un incendiu izbucnit la proprietatea Lăcrămioarei B..
Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a deplasat la fața locului Garda de Intervenție din cadrul Stației de Pompieri Vidra cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și opt subofițeri. În urma incendiului au ars pereții mansardei și acoperișul locuinței, confecționat din lemn și cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 50 metri pătrați.
Angajații ISU spun că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. În aceeași zi, pompierii de pe echipajele SMURD au intervenit și ei pentru soluționarea a 11 situații medicale de urgență iar pirotehniștii s-au deplasat la Mărășești și Adjud de unde au ridicat două proiectile explozive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?