Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Jandarmeria Vrancea are trei noi subunităţi


Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea va avea, peste câteva zile, trei noi subunități. Mai exact, de la 1 mai, ca urmare a reorganizării Jandarmeriei Române și a intrării în vigoare a noilor state de organizare a unităților, la nivelul IJJ Vrancea au fost constituite trei noi subunități. Astfel, s-a constituit câte o grupă de supraveghere și ordine pu-blică în orașele Odobești și Mărășești, precum și un Post jandarmi ordine publică montan, în localitatea Lepșa. Grupele de supraveghere și ordine publică sunt compuse dintr-un număr de 8 subofițeri fiecare și au ca atribuții: asigurarea ordinii publice în localitate sau în zona de responsabilitate cu prilejul întrunirilor sau manifestărilor de mică amploare, restabilirea ordinii publice și realizarea intervenției pentru aplanarea unor stări conflictuale de mică amploare dar și participarea la menținerea ordinii publice pe plan local. Totodată, jandarmii vor organiza și desfășura acțiuni punctuale pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențio-nal, vor acorda sprijin poliției locale și autorităților locale în organizarea unor activități specifice la nivel teritorial. Totodată, aceștia vor acorda primul ajutor medical pentru salvarea vieții persoanelor care au suferit accidente, le vor transportaa la spital și vor avea grijă să aibă permanent informații despre starea traseelor turistice și informarea turiștilor și a factorilor din zonă cu privire la starea drumurilor, starea indicatoarelor și marcajelor montane, la locurile unde s-au produs sau există posibilitatea producerii unor alunecări de teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?