Din fosta fabrică de clei de oase Chimica Mărășești nu a mai rămas nimic. Ultimul corp de clădire, ruinat de trecerea anilor, a fost transformat, ieri, într-un morman de moloz, clădirea fiind dărâmată prin implozie. Localnicii își amintesc cu nostalgie de vremurile când Chimica Mărășești era o fabrică de renume, unde ei munceau pentru a-și câștiga pâinea. În opinia lor, vinovat de ruinarea fabricii, unicat în țară, se face ultimul director al acesteia.
Ruinele fostei fabrici Chimica SA Mărășești, construită în urmă cu mai bine de o sută de ani, au dispărut definitiv, ieri. Pe vremuri unicat în țară, fabrica a asi-gurat, în timpul regimului comunist, locuri de muncă pentru jumătate din populația orașului Mărășești.
Ieri, în jurul orei 12.00, ultimele rămășițe ale fostei fabrici de clei au fost distruse prin implozie. De distrugerea clădirii, în care odinioară munceau mii de oameni, s-a ocupat o firmă privată din Ardeal. Clădirea, dărâmată de timp pe jumătate, s-a transformat într-o fracțiune de secundă într-o movilă de moloz, sub privirile celor care pe vremuri și-au câștigat pâinea de la Chimica Mărășești. Istoria fabricii din Mărășești a început în urmă cu mai bine de un secol, când a fost deschisă o fabrică de clei. În perioada comunistă, Chimica producea spumogen pentru stingerea incendiilor, dar și alte produse chimice. Istoria acestei fabrici s-a încheiat prin 2000.
De-a lungul timpului, fa-brica a fost condusă de diverși afaceriști, despre care oamenii din Mărășești nu prea au cuvinte de laudă. Fa-limentul fabricii de clei de oase nu a distrus numai economia orașului, ci și viețile a peste jumătate din populația Mărășeștiului. Atunci când vine vorba de vinovați, oamenii din zonă rostesc un singur nume, pe cel al lui Iulian Mocanu, ultimul director al fabricii, care după privatizare a devenit administratorul noii societăți, respectiv Marchim SA. După privatizare, fabrica a ajuns pe mâinile afaceristului Lucian Avram. „Până la Revoluție, aici munceau peste 1.500 de oameni. Apogeul a fost atins prin ‘90-‘91, când peste 2.100 de oameni își câștigau existența de aici. Muncind aici, ne-am luat case și luăm astăzi pensie. S-a distrus tot în țara asta. Ce a făcut Ceaușescu, se distruge acum prin implozie”, a spus, supărat, un localnic din Mărășești.
Câțiva localnici, prezenți ieri la fața locului, ne-au spus cu tristețe în glas că pentru mulți dintre ei, Chimica a fost Raiul pe pământ.
Falimentul a venit odată cu Revoluția
În 1889, la Mărășești se puneau bazele unei mici fa-brici de cleiuri de oase și cleiuri. În 1901, micul proiect a devenit o fabrică în adevăratul sens al cuvântului, care se numea Chimica Mărășești. La câțiva ani de la Revoluția din decembrie ‘89, falimentul a bătut la ușă, iar fabrica a fost pusă în vânzare. Administratorul noii afaceri a devenit Iulian Mocanu. Pe 10 hectare de teren au muncit ani de zile peste o mie cinci sute de locuitori ai Mărășeștiului.
În anii de glorie, la Chimica se fabricau peste patruzeci de produse dintre care 12, unicat în Europa. Producția se baza pe resurse animaliere. Celebrul produs al fabricii, spumogenul praf și lichid, a fost folosit pentru stingerea incendiilor în primul război din Irak. Spumogenul a fost lăudat la acea vreme de însuși președintele SUA, George Bush. Tot la Mărășești se făceau câte zece tone de viermi de pescuit pe lună, la prețul de 4.000 de dolari tona. Viermii erau vânduți în Italia, Anglia și SUA, selectați pe diferite culori. Americanii îi preferau verzi, în timp ce englezii importau viermi roșii.
După câțiva ani, Chimica și-a schimbat denumirea în Marchim SA. Atunci a fost și începutul sfârșitului. În 1996, Marchim-ul a fost vândut. Ultimul director, Iulian Mocanu, a devenit administratorul fabricii. Încet, încet, totul s-a transformat în ruină. Muncitorii au fost trimiși acasă, iar sute de metri pătrați de pereți și sute de metri de cablu de cupru scos din pământ au fost furați. Ani la rând, oamenii săraci din Mărășești au scormonit prin-tre ruinele fostei fabrici, după fier vechi. Astfel, s-au produs și accidente. În lupta pentru o bucată de pâine, trei suflete și-au găsit sfârșitul sub moloz, ultima victimă, o femeie, decedând în 2007.
