Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Vrem farmacie deschisă non-stop!


Deja au trecut cinci nopți de când Farmacia Multifarm, situată pe Bulevardul Unirii, nu mai are program non-stop. Managerul unității, farmacista Valentina Cubolteanu, a declarat că în noaptea de Înviere și în cea a primei zile de Paște, se va asigura permanența farmaceutică pentru focșăneni. „De sâmbătă de la ora 8 dimineața, până luni la ora 22, această unitate va asigura permanența farmaceutică pentru focșăneni”, a declarat managerul farmaciei Multifarm. Ieri, prin oraș, focșănenii prinși în febra cumpărăturilor de Paște au fost foarte revoltați când au aflat că Farmacia 24 nu mai are program de noapte. „Nu sunt de acord că e închisă noaptea. Ce mă fac eu dacă am de luat o rețetă urgentă în timpul nopții? Mor de durere? Trebuie neapărat să revină la vechiul program. E greu de trăit în vremurile astea, mai ales fără farmacie cu program permanent”, a fost de părere Tina Diaconu. Un alt focșănean este de părere că unitatea ar trebui deschisă, în primul rând pentru a-și găsi medicamentele necesare și pe timpul nopții, dar și pentru ca Focșaniul să intre din nou în rândul reședințelor de județ demne de respect. „În toate municipiile există măcar o farmacie non-stop. De ce tocmai la noi s-a închis? Chiar așa a ajuns Focșaniul, să fie ultimul de la coadă?”, a spus revoltat Gică Dumitrică. La fel de revoltată la aflarea veștii a fost și Eugenia Vasile. „Nu se poate să nu mai avem farmacie cu program non-stop. Angajații trebuie să facă tot posibilul să reia programul de noapte. Noi avem nevoie de așa ceva. Nu se poate să nu găsim medicamente în timpul nopții. Åži pe vremea răposatului se găseau, și nu se găsesc acum? E aberant!”, a fost de părere femeia. Potrivit unor surse, la începutul lunii mai, lanțul farmaceutic care a preluat angajații de la Multifarm, va deschide o farmacie cu program permanent vis-a-vis de magazinul Alcor. Totuși, acestea sunt niște presupuneri care vor fi infirmate sau confirmate în curând. În condițiile în care în județul Vrancea nu mai există nicio farmacie cu program non-stop, în București vor fi deschise, de sărbători, peste 30 de farmacii cu program permanent. „Monitorul de Vrancea” a dat startul unei campanii pentru ca măcar o farmacie din județul Vrancea să aibă program și pe timpul nopții. Dacă susțineți această campanie, sunteți împotriva ei sau aveți sugestii, așteptăm comentariile voastre cu privire la faptul că în Vrancea nu există nicio farmacie cu program non-stop, pe site-ul www.monitorulvn.ro, părerile urmând a fi publicate în ediția tipărită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?