Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Vrâncenii se vor înghesui pe paturile de spital


Ministrul Sănătății își bate joc de vrâncenii bolnavi. Deși anul trecut spitalele vrâncene au pierdut peste 100 de paturi, anul acesta spitalele care au mai rămas în județ vor primi… 18 paturi în plus, potrivit Planului Național de Paturi. Numărul de paturi aprobat pentru contractare se face anual, până la data de 30 septembrie. 
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Vrancea, spitalele vor fi supuse unei noi analize. Mai mult ca sigur, cele mai multe paturi vor fi distribuite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, deoarece populația arondată fostelor spitale din Mărășești și Odobești va veni să se trateze aici. În plus, acest spital are cazuistica cea mai grea.
Totuși, la o analiză simplă, ne dăm seama că Ministerul Sănătății i-a tras iarăși în țeapă pe vrânceni. În condițiile în care Spitalul din Mărășești avea 46 de paturi, iar cel din Odobești 45, aceste unități medicale fiind închise de la 1 aprilie, înseamnă că, din start, s-au mai pierdut alte 91 de paturi, iar cele 18 paturi pe care le vor primi în plus spitalele vrâncene nu vor reuși să le compenseze pe cele care au fost tăiate de pe listă. Dacă până acum Spitalul Județean era destul de aglomerat din cauza numărului mare de pacienți care veneau aici să se trateze, nu vrem să ne gândim ce se va întâmpla de acum înainte, ținând cont că două spitale vrâncene au fost închise… Nu putem decât să sperăm că pacienții se vor obișnui cu înghesuiala, ca să poată încăpea și câte trei într-un pat…

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?