Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Uniunea Sovietică a minţit în legătură cu misiunea spaţială a lui Gagarin


Oficialii sovietici au mințit în legătură cu misiunea istorică a lui Iuri Gagarin din 1961, ascunzând faptul că acesta aterizase la mai mult de 320 de kilometri distanță față de locul stabilit, dezvăluie o carte publicată recent de un jurnalist rus, scrie Daily Telegraph. Deși Uniunea Sovietică a folosit în scop propagandistic prima misiune spațială cu echipaj uman, considerând-o un triumf al ideologiei comuniste, cartea lui Anton Pervușin, ‘108 minute care au schimbat lumea’, publicată în ajunul celei de a cincizecea aniversări a faimosului zbor al lui Gagarin, a scos la iveală faptul că oamenii de știință au apreciat de două ori greșit locul în care acesta a aterizat. ‘Mulți ani la rând, literatura științifică sovietică a susținut că Iuri Gagarin și racheta Vostok au aterizat în locul stabilit’, scrie Pervușin. ‘Însă această informație nu era nici pe departe adevărată’, continuă autorul, subliniind că oamenii de știință se așteptau ca Gagarin să aterizeze 400 de kilometri mai la sud. Sovietii au mințit și în legătură cu modul de aterizare, ei susținând că Gagarin ar fi ajuns pe pământ înăuntrul rachetei, când el a aterizat de fapt separat, cu parașuta. Motivul pentru care au mințit, scrie Pervușin, era acela că ar fi încălcat o serie de reguli stricte care i-ar fi împiedicat să înregistreze oficial zborul ca un record mondial. Pervușin a publicat în aceeași carte și o scrisoare impresionantă scrisă de Gagarin familiei sale înainte de a pleca în misiune, scrisoare în care medita asupra propriei morți, spunându-i soției sale să nu-l plângă dacă nu avea să se mai întoarcă vreodată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?