Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Vrâncenii nu au acces la banii europeni pentru dezvoltarea satelor


Situația proiectelor finanțate din fonduri europene a fost prezentată la întâlnirea organizată, ieri dimineață, de Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în cadrul campaniilor de informare derulate la nivel național. La Vrancea, au arătat reprezentanții de la Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Constanța a fost obținută finanțare pentru măsura 322 doar pentru două localități, Cîrligele și Gologanu. „Este păcat că nu sunt mai multe”, a afirmat Pompiliu Vrânceanu, șeful Serviciului ve-rificare plăți de la Centrul Regio-nal de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Constanța.
Vrâncenii sunt codași și la alte măsuri de sprijin din fonduri europene. Astfel, nu a fost declarat eligibil nici măcar un proiect pe măsurile 125 – Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii, măsura 221- Prima împădurire a terenurilor agricole. Pentru măsura 313 – Încurajarea activităților turistice au fost depuse două proiecte însă nici unul dintre acestea nu a primit finanțare, a explicat Pompiliu Vrânceanu.
Una dintre explicațiile lipsei de finanțare pentru proiectele întocmite de vrânceni este și calitatea acestora. Multe proiecte sunt conforme dar pică la eva-luare și selecție sau sunt retrase de solicitanți, cum s-a întâmplat la măsura 125 – Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii. Inițial au fost depuse 23 de proiecte însă acestea fie nu au obținut un punctaj suficient pentru obținerea finanțărilor, fie au fost retrase.
În schimb, Vrancea stă bine la accesarea fondurilor europene de către țărani prin măsura 141 – Sprijinirea fermelor de semi-subzistență și măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Sute de proiecte au fost depuse și au obținut finanțări de milioane de euro.

România, codașă la atragerea fondurilor europene

Nici la nivel național nu este o situație mai bună la accesarea fondurilor europene. Doar 3,5 miliarde euro au fost obținute până acum din cele 10 miliarde acordate de Uniunea Europeană până în 2013. De altfel, referitor la modul de derulare a programelor europene și accesarea fondurilor structurale, directorul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Sud-Est Constanța, Iulian Stoian a afirmat că „stadiul de implementare este satisfăcător”. Agricultorii mai au la dispoziție circa 8 miliarde euro la care se adaugă încă două miliarde euro reprezentând contribuția statului și circa trei miliarde euro, cofinanțarea beneficiarilor.
Directorul Stoian a precizat că, în 2011, vor fi două sesiuni pentru măsura 112 și, deocamdată, nu a venit confirmarea pentru creșterea la 40 mii euro a plafonului maxim care poate fi obținut de tinerii fermieri. „S-au făcut demersuri pentru creșterea plafonului la 40 mii euro dar, deocamdată, valoarea maximă a sprijinului care poate fi acordat tinerilor fermieri este de 25 mii euro”, a afirmat Iulian Stoian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?