Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

GPS pentru monitorizarea bătrânilor


Pensionarii vrânceni au acuzat, ieri, autoritățile locale și Poliția de Proximitate că nu au intervenit pentru sprijinirea bătrânilor nevoiași, în special a celor din mediul rural. Președintele Asociației Pensionarilor Vrancea, Vasile Vîlcu, a arătat, la ședința Comitetului județean pentru Persoane Vârstnice, că sunt foarte mulți bătrâni săraci în mediul rural care trebuie supravegheați de autoritățile locale. „Beat, nebeat, este și el om”, a afirmat Vasile Vîlcu, refe-ritor la persoanele care au fost găsite decedate în această iarnă. În replică, Zorel Burlan, coordonatorul Poliției de Proximitate, a precizat că există o situație a persoanelor vârstnice cu probleme din localități și sunt stabilite trasee pentru polițiști. „Nu au fost probleme să găsim oameni după o săptămână decedați în casă”, a precizat Zorel Burlan. La rândul său, subprefectul Sorin Hornea a arătat că autoritățile locale nu pot supraveghea fiecare bătrân care pleacă de acasă. „Ar fi posibilitatea monitorizării prin satelit a acestor persoane”, a precizat subprefectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?