Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

Protest pentru salvarea spitalului


Aproximativ patru sute de  locuitori ai Văii Râmnicului au protestat, vineri, la Dumitrești, față de transformarea în azil de bătrâni a secției externe a spitalului din Dumbrăveni. Protestatarii au venit din localitățile Dumitrești, Vintileasca, Chiojdeni și Jitia în fața unității medicale din Dumitrești și au scandat lozinci împotriva Guvernului și a șefului statului, Traian Băsescu. Oamenii au acuzat că vinovați de această situație se fac guvernanții pedeliști și senatoarea second-hand, Sorina Plăcintă.

Oamenii au purtat pancarte pe care scria „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „Nu ne luați spitalul”, „E o crimă” și au scandat lozinci împotriva guvernanților pedeliști care au decis transformarea în azil de bătrâni a secției externe din Dumitrești a spitalului din Dumbrăveni. Solidari cu acțiunea, pacienții au privit de la geam protestul menit să determine Ministerul Sănătății să revină asupra deciziei de a transforma spitalul în azil de bătrâni. Toți au susținut că pedeliștii au făcut „o mie și una” de promisiuni, iar singurul lor țel a fost și este acela de a-și bate joc de oameni.
„Pe mine m-a adus Salvarea mai mult mort și medicii de la spitalul de aici, în frunte cu doctorul Costică Horeangă m-au slavat. Nici nu pot să mă gândesc ce ar însemna pentru noi, amărâții, să se închidă acest spital. Nu se mai poate cu tirania din țara asta. Spitalul pentru noi înseamnă viață. Dacă o să-l închidă pentru cei bătrâni este moarte sigură. Vom lupta cu orice preț să avem spital aici. Plăcintă a venit și ne-a momit, acum ne închide spitalul”, a spus Ion Cucu, din satul Tinoasa.
Aceeași părere a avut-o și Vasilica Picioruș, din satul Găloiești, care crede că vinovată de închiderea spitalului este senatoarea second hand, Sorina Plăcintă. „Să vină Plăcintă să stea de vorbă cu noi, că ne-a promis spital, iar acum îl închide. Ne-a promis că asfaltează drumul ăsta și a asfaltat pe dracu. Să vină Plăcintă să stea de vorbă cu noi că pleacă în pielea goală de aici. Noi avem nevoie de spital. Nu se duce omul din Vintileasca sau din Chiojdeni la spital la Focșani, tot aici va veni”, a susținut Vasilica Picioruș.
Oamenii au arătat că au așteptat 20 de ani amenajarea Spitalului din Dumitrești doar ca să afle, după două luni de la inaugurare, că va fi transformat în azil de bătrâni.
 „Acest spital a funcționat cu toate secțiile aici la noi. Este o crimă desființarea acestuia. După 20 de ani a fost o bucurie că avem din nou spital. Acum, după nici două luni, se desființează. Această decizie este o crimă pentru toți oamenii de pe Valea Râmnicului. Sorina Plăcintă va plăti pentru că, în loc să ajute oamenii de aici, îi condamnă la o moarte si-gură”, a spus Aneta Pioară, din Motnău. 

„Este o crimă ceea ce vrea să facă guvernul pedelist”

Fostul primar al comunei Dumitrești, consilierul social democrat Petrică Dogaru, a declarat că s-a ajuns în această situație pentru că în ziua alegerilor, unii oameni „au pus ștampila pe PDL pentru o găleată, o sticlă de vin, un pește congelat, un milion de lei, plăcinte, cozonaci și portocale”. „Acest spital funcționează de peste 100 de ani. Nici măcar în perioada războaielor nu a fost desființat. Nu este posibil ca astăzi să trăim vremuri mai grele ca în vreme de război. Aici ne-a adus Guvernul Boc. În acest moment, indiferent de culoare politică, ne unim eforturile pentru a salva spitalul. Alături de noi sunt oameni de la Chiojdeni, Jitia și Vintileasca interesați de soarta spitalului. Împreună cu primarul de la Dumitrești și cu ceilalți primari trebuie să găsim o soluție să preluăm spitalul și să nu îl pierdem. Am ajuns în această situație și pentru că unii dintre noi, în ziua alegerilor, au pus ștampila pe PDL pentru o găleată, o sticlă de vin, un pește congelat, un milion de lei, plăcinte, cozonaci și portocale”, a spus Petrică Dogaru. 
Actualul primar al comunei Dumitrești, Crintea Sandu, le-a spus protestatarilor că trebuie făcut tot ce este posibil pentru ca un spital de care oamenii au nevoie și în care au fost investiți peste 7 milioane de lei să nu fie închis. „Nu putem concepe să mergem înainte fără acest spital. Nu avem nevoie de centru de bătrâni ci de unitate spita-licească. Cu aceste drumuri impracticabile oamenii vor muri până să ajungă la spital la Focșani. Este o crimă ceea ce vrea să facă guvernul pedelist. Nimeni în această țară nu se mai gândește la noi. Ni s-a luat dreptul la tratament, deși îl plătim lunar. Înaintașii noștri au putut să aibă un spital cu 60 de paturi iar acuum ne distrug pedeliștii totul. În 1905 s-a înființat spitalul acesta, era o cale ferată, era o fabrică și se trăia bine. Acum ne-au mai rămas bisericile să ne rugăm și cimitirele să le umplem cu morți. La acest spital s-au cheltuit peste 7 milioane de lei și nu vrem să-l pierdem pentru că este vital pentru oamenii de pe Valea Râmnicului”, a spus Crintea Sandu, primarul din Dumitrești.

„PDL joacă ruleta rusească cu viața oamenilor”

Prezent la manifestație, deputatul PNL de Vrancea, liberalul Nini Săpunaru, a declarat că, în urmă cu câteva luni, prefectul și camarila pedelistă se lăudau cu acest spital și subliniau importanța acestuia pentru zonă, pentru ca acum să-l desființeze. „Ultima dată am fost cu Sorina Plăcintă și prefectul județului care se lăudau câți bani au investit aici și că au terminat spitalul. Nu este admisibil ca un om de la Vintileasca să facă 100 de kilometri până la Focșani     și să nu aibă mașină să ajungă să-și salveze copilul. Avem medici, aparatură medicală, clădiri reabilitate și modernizate iar puterea pedelistă vrea să desființeze spitalul. Totul e un joc, PDL joacă ruleta rusească cu viața oamenilor care au fost aduși la sapă de lemn de un guvern incompetent”, a spus deputatul Nini Săpunaru.  

„Cei care au decis să rămânem fără spital sunt niște nenorociți”

Alături de protestatari s-au aflat și cadrele medicale, care susțin necesitatea menținerii secției, dar și autoritățile din cele patru comune. „Situația este dezastruoasă. Cred că este o manevră, deoarece la început prima decizie a fost alta, să rămânem la spitalul Dumbrăveni sau secție exterioară a Spitalului Județean. Acum s-a stabilit că noi trebuie să fim azil de bătrâni, deși avem o clădire nouă la standarde europene”, a spus asistenta medicală Elena Horeancă, din Dumitrești.
Aceasta a fost susținută și de protestatari, care au spus că sunt condiții mai bune decât la spitalul din Focșani. „Am copii mici și vin aici la spital. Este de nota 10 situația de aici. De ce să fie desființat spitalul, din cauza unor nenorociți care ne-au adus la sapă de lemn și ne-au sărăcit de nu mai avem ce mânca? Să se aleagă praful și cenușa de cei care au decis să ne distrugă desființându-ne acest spital. Vrem să avem spitalul nostru pentru copiii noștri”, a spus Ionelia Dincă.

Spitalul din Dumitrești deservește 16 sate și a fost inaugurat în toamna anului trecut ca secție exterioară a spitalului din Dumbrăveni. Are secții de boli interne, pediatrie și psihiatrie pediatrică. De asemenea, potri-vit deciziei Ministerului Sănătății, spitalul din Dumbrăveni ar urma să fie comasat cu Spitalul Judetean de Urgență din Focșani.

„Descentralizarea e „o mare bătaie de joc”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat, la începutul acestei luni, că nu este de acord cu modalitatea prin care Ministerul Sănătății vrea să comaseze sau să reprofileze spitalele din țară și a precizat că descentralizarea sistemului sanitar reprezintă „o mare bătaie de joc”. „Vreau să exprim un protest din partea administrației publice județene cu privire la modul în care Guvernul și Ministerul Sănătății au pus la punct o mare bătaie de joc în ceea ce privește descentralizarea sistemului sanitar. S-a dovedit foarte clar că noi, Consiliul Județean Vrancea, am avut dreptate atunci când am refuzat să preluăm spitalele fără a avea asigurate resurse”, a declarat, în cadrul ședinței ordinare, Marian Oprișan. Președintele Consiliului Județean Vrancea a mai spus că nu mai este mult până la alegeri și că spitalele închise acum vor fi redeschise de viitoarea guvernare. „Domnilor guvernanți, vreau să vă transmit că nu mai este mult până la alegeri, iar după următoarele alegeri, indife-rent ce ați face cu sănătatea oamenilor din județul Vrancea și din România, noi le vom reda și vom redeschide aceste unități spitalicești”, a afirmat Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?