Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Cinci mii de vizitatori la Muzeul Vrancei


Peste 5 mii de vrânceni au vizitat secțiile și obiectivele Muzeului Vrancei în ultimele trei luni din anul 2010. Raportul prezentat de directorul Horia Dumitrescu arată că, în această perioadă, instituția de cultură a avut venituri proprii în valoare de 10.991 lei. Cea mai mare parte, 5.140 lei, provine din vânzarea biletelor pentru vizitarea secțiilor și obiectivelor Muzeului Vrancei. Directorul Dumitrescu a precizat că, în cele trei luni ale trimestrului IV, s-au vândut volume în valoare de 2.611 lei, la care se adaugă pliante în sumă de 1.820 lei, cărți poștale – 1.075 lei și comision 22 lei iar în urma cercetărilor arheologice de suprafață au fost încasați 323 lei.
La sfârșitul anului, cercetătorii de la secțiile Muzeului aveau pregătite studii și articole precum „Contribuții la istoricul bisericii „Sfântul Nicolae” din Tăbăcari, „Instalațiile tehnice țărănești din Secția de Etnografie”, „Contribuții la studiul bio-ecologic din bazinul inferior al Siretului”.
Nu în ultimul rând, a fost întocmit primul capitol al monografiei privind cadrul geografic și istoric al mănăstirii „Sfântul Ioan”, din Focșani. De asemenea, au fost efectuate cercetări documentare și de arhivă privind „Ultimatumul din 26 iunie 1940”, privind „Orașul Focșani în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial (1916 – 1918)” dar și pentru „Veteranii putneni din timpul Războiului de Independență (1877 – 1878)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?