Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Vrâncenii, dornici să cunoască legislaţia ţării


Vrâncenii sunt din ce în ce mai interesați să cunoască legislația țării începând cu secolul XIX, și mai ales pe cea de actualitate. Potrivit unui bilanț întocmit în acest sens, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” este singura instituție din județ care, potrivit legii, este în măsură să ofere cititorilor săi acces gratuit la informații legislative prin programul Lex Expert, cea mai cunoscută și utilizată bază de date legislative. Numai în cursul anului precedent, peste 500 de solicitări venite pentru Sala de Lectură au vizat documente ale legislației României. Cele mai multe solicitări au venit pentru consultarea legii 19/2000 a pensiilor. De asemenea, vrâncenii au arătat că sunt foarte interesați și de consultarea legii 284/2010, legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri pu-blice. Legea 285/2010 privind salarizarea în 2011 a personalului plătit din fonduri publice, legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, legea 53/2003 privind Codul muncii, legea 448/2006, legea privind persoanele cu handicap, legea 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv, ordonanța 10/2008 a salarizării de bază a persoanelor bugetare dar și ordonanța 343/2010  pentru aprobarea normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică au fost printre cele mai răsfoite documente de către vrânceni. Aceleași date statistice mai relevă faptul că periodicele electronice au depășit o mie de acte normative într-un an. Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” este singura instituție publică unde poate fi consultată, gratuit, legislația României din perioada 1864 până la ultimele actualizări. Astfel, se oferă informații legislative prin colecțiile: Monitorul Oficial, Legi și Decrete, Hotărâri de Guvern, cât și prin programul Lex Expert. De asemenea, acest program permite și accesul la Legislația  Uniunii Europene, mai exact la actele normative emise de Parlamentul European. La cerere se pot efectua copii xerox din colecții sau listări din baza de date LEX, datele fiind actualizate săptămânal. „Periodic, suntem solicitați de cei interesați în ocuparea unui loc de muncă, în special, persoane din categoria de vârstă 26-40 ani ,în toate domeniile de activitate, dat fiind faptul că bibliografia prevăzută pentru pregătirea acestora cuprinde și acte normative pe care le oferă instituția noastră”, a precizat Geta Răduță, bibliotecar la secția periodice a Bibliotecii Județene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?