Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Cerşetori determinaţi să renunţe la „meserie“


Trei cerșetori au renunțat la meserie. Cel puțin asta susțin polițiștii de proximitate care, la jumătatea anului trecut, au demarat un proiect de combatere a cerșetoriei intitulat „Să-i ajutăm să nu mai cerșească”, în cadrul Proiectului de Security-Marketing derulat în colaborare cu alte instituții abilitate. În toată această perioadă, cerșetorii și oamenii străzii au fost amprentați, luați în evidențe iar pe unii dintre ei, persoanele implicate în proiect au reușit să-i determine să nu mai cerșească. Așa se face că trei persoane care obișnuiau să apeleze la mila semenilor au renunțat la această practică. Astfel, o tânără de 22 de ani, care are și un copil de un an și patru luni, a renunțat să mai iasă în stradă iar autoritățile locale au făcut toate demersurile necesare pentru ca mama să primească ajutor de șomaj iar copilul alocație. O altă tânără de 19 ani a renunțat la cerșetorie în favoarea unor cursuri de calificare în domeniul coafură -manichiură iar o copilă de 13 ani urmează cursuri de alfabetizare. Cele trei cazuri aproape rezolvate nu rezolvă problema cerșetorilor în tota-litate însă este un început atât pentru cei care au inițiat proiectul cât și pentru cei care apelează la mila semenilor. În acest moment, polițiștii au în evidențe 80 de cerșetori și oameni ai străzii. Din cele 80 de persoane, 55 sunt cerșetori, dintre care doar 28 sunt din județul Vrancea și 25 oameni ai străzii.  „În urma activităților desfășurate în colaborare cu instituțiile abilitate am reușit să determinăm trei persoane să nu mai cerșească. De câteva luni bune aceste persoane nu au mai fost găsite în stradă la cerșit și avem convingerea că nu vor mai merge nici pe viitor, pentru că am încercat să le oferim o nouă șansă. Acest proiect trebuie să continue și pe parcursul acestui an și cred că va avea succes. Am colaborat foarte bine cu reprezentanții instituțiilor implicate în proiect și ar fi bine să continuăm”, a declarat subcomisarul Zorel Burlan, ofițer specialist Poliția de Proximitate. Proiectul a fost inițiat de polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ, iar parteneri sunt IPJ, IJJ, Consiliul Județean, DGASPC, AJOFM, Primăria munici-piului Focșani, Poliția Comunitară, Protoieriile 1 și 2, Crucea Roșie, ATOP, Prefectura, dar și firmele de pază și securitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?