Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Zerul face minuni


Pentru cine nu știe, zerul este zeama aceea acră, gălbuie și ușor tulbure, care rămâne după ce cașul proaspăt e pus la scurs. Zerul cel mai bun și care se folosește în terapie este cel nefiert. Din bătrâni se știe că zerul întărește plămânii, dă vigoare trupului și alungă bolile, așa că rareori era aruncat, fiind folosit atât ca supliment pentru hrana oamenilor, cât și a animalelor. La foarte multe popoare europene, cu tradiții în păstorit, există această credință despre virtuțile tămăduitoare ale zerului, credință dată uitării, odată cu instaurarea epocii medicamentelor de sinteză. 
 
Calități curative și   acțiune farmaceutică
Extractul proteic din zer scade colesterolul, stimulează producția de celule imunitare de tip T, stopează evoluția sau chiar ajută la remisia tumorilor, favorizează creșterea masei musculare în detrimentul țesutului adipos, reglează greutatea. Extractul proteic din zer este foarte asemănător cu ceva obținut de sute de ani de către ciobanii noștri, urda – o brânză extrem de bogată în proteine și, practic, fără gră-simi, care se mai prepară doar pe teritoriul României și în Corsica.
 
Afecțiuni pentru care se recomandă
Valori ridicate ale colesterolului; infecții bacteriene; imunitate slăbită, sensibilitate la infecții respiratorii; boli tumorale (maligne și benigne); anemie; gută; eczeme; degerături.
 
 Recomandare
 Utilizări interne    împotriva diferitelor afecțiuni:
 – Valori ridicate ale colesterolului- două-trei pahare de zer consumate zilnic reduc valoarea colesterolului din sânge, scad procentul de colesterol din ficat și protejează sistemul cardio-vascular. 
– Infecții bacteriene – jumătate de litru de zer consumat zilnic crește capacitatea de apărare a organismului și distruge direct bacteriile. 
– Imunitate slăbită, sensibilitate la infecții respiratorii- consumul zilnic de urdă, 100 de grame minimum, crește în timp capacitatea naturală de apărare a organismului, care devine mult mai rezistent la infecțiile virale și bacteriene. 
– Boli tumorale (maligne și benigne)- în mai multe cazuri de cancer (de sân cu metastaze, cancer de pancreas și cancer de ficat): o cantitate zilnică de 30 de grame de concentrat de proteine din zer (echivalentul a un litru – un litru și jumătate de zer), timp de 6 luni.
– Adjuvant în infecția cu HIV – un litru și jumătate de zer sub forma unui concentrat de proteine, administrat de trei ori pe zi. Astfel, nivelul de producere a celulelor imunitare, care sunt distruse la cei atinși de această boală cumplită, a crescut cu 32%, un rezultat neegalat de niciun alt medicament natural sau de sinteză. 
– Anemie- un tratament de o lună, în care se bea câte o jumătate de litru de zer pe zi, elimină această afecțiune.
– Guta- zerul are pe termen lung efect drenor și depurativ, fiind de un real folos pentru tratarea acestei afecțiuni. Se fac cure de 2-3 luni, în care se beau 3 căni de zer pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. 
 
Utilizări externe în diferite afecțiuni
Eczeme- se pun com-prese cu zer pe zonele afectate, se lasă vreme de 60 de minute, după care se îndepărtează și se lasă zona tratată să se usuce. Tratamentul se repetă zilnic, vreme de două săptămâni. 
 Degerături- zonele afectate se învelesc în tifon înmuiat abundent în zer. Se lasă astfel învelite vreme de o oră, după care se spală cu apă. Se face zilnic această aplicație, până la vindecare.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?