Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Noi achiziţii de carte la Biblioteca Municipală


Biblioteca Municipală din Adjud a achiziționat, la începutul acestei luni, câteva sute de cărți, atât pentru adulți cât și pentru copii, din diferite domenii. Unele cărți au fost procurate chiar la solicitările publicului adjudean, care a fost interesat de cărți din domeniul medicinei, nutriției, astrologiei ori religiei. Printre aceste noi achiziții se numără cărți precum: „Rețeta sănătății perfecte”, „Alimentație preventivă împotriva cancerului”, „Secretele astrologiei chineze”, „Ghidul viitoarelor mame”, „Sfânta scriptură pentru popor”, „Codul lui Oreste”, „Înger și Demon”, etc. De asemenea, rafturile bibliotecii s-au mai îmbogățit și cu volume de cărți din sfera dreptului, a istoriei, agriculturii, filosofiei, precum și cu ghiduri ale unor orașe europene. Biblioteca vine în ajutorul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, prin punerea la dispoziție de culegeri pentru Bacalaureat și Evaluarea la sfârșitul clasei a VIII-a, pentru anul 2011. Cititorii mici se pot bucura și ei, de acum înainte, de cele mai noi cărți pentru vârsta lor, pe care le pot găsi la biblioteca adjudeană. Aceștia se pot delecta cu o mulțime de cărți de la enciclopedii, cărți cu povești ilustrate și care prezintă minuni ale lumii până la volume care învață fetițele cum să devină prințese adevărate. Cu ajutorul unui sponsor local, Biblioteca Adjud și-a îmbogățit fondul cu 24 de cărți ale lui Radu Paraschivescu, precum: „Balul Fantomelor”, „Bazar Bizar”, „Cu inima smulsă din piept”, „Dintre sute de clișee”, „Mi-e rău la cap”, „Mă doare mintea” și multe altele. Directoarea Bibliotecii adjudene a precizat că două treimi dintre aceste cărți se vor împrumuta acasă, iar o treime la sala de lectură. „Politica bibliotecii s-a schimbat în ultimii ani în sensul că se dau mai multe cărți spre împrumut pentru acasă, iar la sala de lectură rămân cele din care avem doar un singur exemplar. Ceea ce vine în ajutorul cititorilor, mai ales al elevilor, este faptul că biblioteca împrumută cărți și celor care locuiesc în zonele limitrofe Adjudului și nu numai”, a spus Tatiana Valea, directoarea Bi-bliotecii din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?