Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Ori la bal, ori la spital


În weekend-ul dintre ani, peste 330 de persoane au necesitat îngrijiri medicale de urgență la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Astfel, au ajuns șase victime ale unor accidente rutiere, 17 ale agresiunilor și două persoane care au încercat să se sinucidă. Un procent important din cazurile venite la UPU a constat în afecțiuni traumatologice, provenite din accidente rutiere și agresiuni, în urma cărora au rezultat traumatisme, fracturi, contuzii, iar plăgile au fost frecvente. Pacienții implicați în evenimentele enumerate mai sus au primit îngrijirile medicale necesare, putând pleca acasă, doar un procent mic dintre aceștia necesitând internare în secțiile de profil ale spitalului.
Potrivit medicilor, majoritatea cazurilor înregistrate la UPU în week-end-ul ce tocmai a trecut, s-au produs pe fondul consumului excesiv de alcool, mai ales că a fost Revelionul. De asemenea, aceștia mai sunt de părere că oamenii au fost mai cumpătați la mâncare în comparație cu anii precedenți, deoarece au fost puține cazurile în care s-au prezentat la UPU persoane care se simțeau rău din cauza exceselor culinare.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?