Fostul director al Liceului Dumitreşti a plecat în ceruri

0
446


Vasile Crîngașu, profesor de biologie și geografie și fost director al Liceului Dumitrești, s-a stins din viață la 79 de ani. Fostul cadru didactic a slujit învățământului dumitreștean mai mult de 42 de ani. A fost învățător, director de cămin cultural și director al școlii din Dumitrești. S-a stabilit în localitate în anul 1952, când s-a și căsătorit cu Eugenia Bucureșteanu. De aproape 4 ani de zile s-a luptat cu o boală grea, pe care nu a reușit să o învingă. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face până mâine, la capela Cimitirului Nordic din Focșani, acolo unde este depus trupul acestuia. Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 11.00. „A fost sufletul liceului din Dumitrești, a fost ani de zile și director. Åžcoala de la noi a fost la înălțime cât dumnealui s-a ocupat de destinele ei. A fost un om de o cultură aleasă, care a pus în balanță exigența cu dăruirea față de profesia de dascăl, pe care a îndrăgit-o toată viața. Generații de absolvenți de la Dumitrești au ajuns pe cele mai înalte culmi ale culturii românești. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Aneta Pioară, fost profesor de limba română de la Dumitrești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here