Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

De la Narcis Răducan pentru Maradona


E o tradiție: toate echipele care evoluează în cupele europene împotriva lui Napoli donează, la muzeul amenajat în cinstea lui Diego Maradona, câte un tricou cu autografele tuturor jucătorilor din lot. Banii care sunt strânși din biletele de intrare sunt donați caselor de copii și bătrâni. În apartamentul pe care îl împarte cu mama sa, italianul Massimo Viglianti și-a făcut un adevărat altar. Tatăl său a fost administratorul stadionului pe vremea când argentinianul evolua sub culorile alb-albastre, iar mama lui a avut grijă de copiii lui Maradona. Normal, de câte ori a ajuns la Napoli, „Butoiașul Atomic” a vizitat și muzeul care-i poartă numele, dându-i proprietarului fel și fel de tricouri purtate de-a lungul timpului. Evident, Massimo n-a rămas dator și și-a botezat ambii copii cu numele lui Diego. Ma-nagerul Stelei, focșăneanul Narcis Răducan, a donat și el un tricou cu autografele jucătorilor steliști. „Când eram la juniori, mă uitam la TV la Maradona și pe urmă încercam și eu să-i repet schemele. Culmea, am început să lovesc mingea și cu piciorul stâng, ceea ce nu făceam până atunci. Mi-a prins bine!”, a spus Narcis Răducan, care a însoțit delegația Stelei în partida pierdută la Napoli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?