Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Principalul învinuit, în libertate


Omul de afaceri Dan Adrian Lazăr nu a primit mandat de arestare preventivă în dosarul fraudării firmelor de leasing instrumentat de procurorii DIICOT Vrancea. Chiar dacă se presupunea că omul de afaceri odobeștean ar fi fost capul rețelei, judecătorul a considerat că poate fi cercetat în stare de libertate. Tot ieri și în același dosar a fost respinsă propunerea de arestare preventivă și pentru Dumitru Marius Mirodone. „Instanța a hotărât – se respinge propunerea de arestare preventivă privind pe inculpatul Lazăr Dan Adrian și Mirodone Dumitru-Marius, ca neîntemeiată. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 24 ore”, se arată în hotărârea dată de magistrații Tribunalului Vrancea. Procurorii s-au arătat nemulțumiți de această decizie. „Am formulat recurs. Sunt și elemente noi în dosar dar la acest moment nu le putem dezvălui pentru că și așa am fost acuzați că mediatizăm cazul. Vom ataca hotărârea la Curtea de Apel Galați pentru că nu este normal ca împotriva principalului învinuit să nu fie luată nicio măsură”, a declarat procurorul Gheorghe Stanciu, șeful Biroului Teritorial Vrancea al DIICOT. Reamintim că aproximativ 20 de persoane sunt suspectate că au fraudat mai multe firme de leasing. Prejudiciul creat este estimat la 650 mii euro. Primul care a fost propus pentru arestare este un fost inspector de asigurări pentru care propunerea a fost respinsă. Cel de-al doilea suspect, Ion Lăptaru, din Homocea, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile și este singurul arestat în acest dosar. Procurorii DIICOT spun că membrii grupării sunt suspectați de constituire de grup infracțional, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, evaziune fiscală, dar și fals și uz de fals. Potrivit anchetatorilor, prin intermediul unui inspector de leasing care lucra la una dintre societățile de asigurări păgubite, ar fi întocmit documente în fals. Cu acestea, mai multe persoane ar fi be-neficiat de finanțare pentru achiziționarea de la firme fictive de echipamente și utilaje industriale, respectiv sisteme de climatizare industriale, excavatoare ori utilaje de industrie alimentară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?