Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Guvernul reduce indemnizaţia de şomaj


Indemnizația de șomaj va reprezenta, începând cu anul viitor, 75% din valoarea indicatorului social de referință, de 500 lei, și nu va mai fi raportată la salariul minim, majorat la 670 lei, aceeași modificare de calcul urmând să fie aplicată și pentru absolvenții care vor primi ajutor de șomaj.
Noul sistem de calcul va fi aplicat de la 1 ianuarie 2011, a decis Guvernul prin ordonanță de urgență.
Actul normativ stabilește că indemnizația de șomaj va reprezenta 75% din valoarea indicatorului social de refe-rință, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an, și nu 75% din salariul de bază minim brut pe țară, ca în prezent.
La suma rezultată se va adăuga, ca și în prezent, un procent cuprins între 3 și 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcție de stagiul de cotizare.
În același timp, pentru absolvenți ai instituțiilor de învățământ care primesc ajutor de șomaj, indemnizația va reprezenta 50% din va-loarea indicatorului social de referință, acordată pe o perioadă de 6 luni, și nu jumătate din salariul minim, ca în prezent.
Indicatorul social de refe-rință este definit în legislație drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești – cu excepția indemnizației de șomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.
Valoarea indicatorului social de referință este stabilită în prezent la 500 lei.
„Valoarea indicatorului social de referință se modifică prin hotărâre de guvern, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat an/an anterior”, se arată în ordonanță.

Documentul mai stabilește că persoanele al căror drept la indemnizație de șomaj a fost stabilit înainte de data intrării în vigoare a ordonanței beneficiază de acest drept în cuantumul aflat în plată la această dată. Persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj este suspendată, iar repunerea în plată a acestui drept se rea-lizează ulterior datei de intrare în vigoare beneficiază de dreptul la indemnizație de șomaj în cuantumul astfel cum a fost stabilit și, după caz recalculat, până la data suspendării plății acestui drept, stabilește actul normativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?