Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Schimbările climatice sunt deja ‘o realitate’


Schimbările climatice sunt ‘deja o realitate’, a afirmat luni președintele mexican Felipe Calderon, citând în acest sens ploile torențiale și uraganele care au lovit țara sa în 2010, după o secetă gravă în 2009, relatează marți AFP. Un număr de 132 de țări erau reprezentate luni la ceremonia de deschidere a Conferinței ONU privind lupta împotriva schimbărilor climatice, la Cancun, unde se vor desfășura negocieri până la 10 decembrie. ‘În aceste două săptămâni, lumea întreagă va avea ochii ațintiți asupra voastră (….), ar fi o tragedie dacă nu s-ar depăși interesele naționale’, a spus șeful statului mexican în fața echipelor de negociatori. Începând din 7 decembrie, negociatorilor li se vor alătura miniștrii Mediului și Energiei din țările lor. Această conferință este considerată ultima șansă pentru a se reface încrederea față de lungul și complexul proces de negociere lansat de ONU acum 18 ani pentru a găsi un răspuns la provocarea schimbărilor climatice. Par a fi posibile unele progrese cu privire la dosare precum lupta împotriva deforestării sau crearea unui Fond verde, prin care trebuie să treacă o parte din cele 100 de mi-liarde de dolari pe an promise până în 2020 celor mai sărace țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?