Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Şofer cu maşina în gard


Un bărbat din comuna Străoane, Costel Neculaua, a primit o condamnare de  1 an de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și părăsire a locului accidentului. Pe data de 1 mai, tânărul s-a urcat la volanul unui autoturism Dacia, pe care tocmai îl cumpărase, pentru a-i verifica performanțele în trafic, deși nu deținea permis. Din cauza lipsei de experiență, el a efectuat o manevră greșită și a nimerit în gardul consăteanului său, Vasile V. Audiat ca martor, păgubitul a precizat că incidentul s-a petrecut în jurul orelor 1.00, când a fost trezit de zgomotul provocat de impactul mașinii cu gardul. „Când am ieșit afară, nu am văzut exact cine era la volan. Am sunat la 112 și am așteptat până când, la fața locului, s-a prezentat un echipaj al Poliției. Între timp, șoferul a fugit”, le-a declarat acesta magistraților.
Vasile V. a adăugat că pe parcursul cercetărilor, Neculaua i-a reparat gardul, motiv pentru care nu dorește despăgubiri. Prin aceeași sentință a Judecătoriei Panciu, Costel Neculaua a fost achitat pentru săvârșirea faptei de refuz de recoltare a probelor biologice, reținută în rechizitoriu, chiar dacă șoferul a recunoscut că, înainte de a se aventura la volan, consumase două beri și că nu a fost supus testelor pentru stabilirea alcoolemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?