Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Călătorii tremură de frig în Eurogara Focşani


Eurogara din Focșani nu are căldură, iar responsabilii de la CFR se încurcă în declarații. De când a început sezonul rece, caloriferele din gară nu au fost niciodată calde, iar funcționarii și-au adus calorifere de acasă pentru a nu tremura de frig. În această perioadă, persoanele care își desfășoară activitatea în clădire nu au avut foarte mult de suferit deoarece temperaturile au fost destul de ridicate.
Mai rău va fi în zilele următoare, când meteorologii anunță răcirea vremii.
Åžeful gării din Focșani, Bogdan Crap, a precizat, în urmă cu aproximativ o săptămână, că situația a fost creată de o datorie la furnizorul de gaze, dar că aceasta va fi achitată în cel mai scurt timp. „Deocamdată nu avem căldură dar avem calorifere și nimeni nu suferă de frig. Noi avem centrală proprie și există o datorie la gaze, dar nu este vorba de o sumă mare. Urmează să fie alocați bani pentru plata acesteia și atunci nu vor mai fi probleme. E vorba doar de niște întârzieri și atât”, a spus Bogdan Crap.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate, Oana Brânzan spune însă că nu este vorba de nicio datorie ci de o revizie. „Nu este vorba de vreo datorie în acest caz. Nu s-a furnizat căldură până în acest moment deoarece s-a efectuat revizia tehnică la centrală. Nu sunt altfel  de probleme”, a spus Oana Brânzan.
Cert este că, până în acest moment, Eurogara nu a avut căldură. Persoanele care își desfășoară activitatea în această clădire sunt nemulțumite de situație și spun că, pentru a nu suferi de frig, au fost nevoite să vină cu calorifere de acasă pe care le vor folosi atât cât va fi nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?