Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Pompier decedat la locul de muncă


Un angajat din cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea a decedat ieri, în timp ce se afla la serviciu. Subofițerului Liviu Nica, de 38 de ani, care lucra pe o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, i s-a făcut rău în jurul orei 12.30. Colegii săi de la SMURD i-au acordat primul ajutor și apoi l-au transportat, în stare de inconștiență și în stop cardio-respirator, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Medicii au încercat să-l resusciteze mai bine de o oră pe Liviu Nica, dar fără rezultate. La ora 13.40 au declarat decesul. Cel mai probabil, angajatul ISU a făcut stop cardio-respirator.
Trupul neînsuflețit al pompierului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. După necropsie, medicul legist se va pronunța și cu privire la cauza exactă a morții.
La nivelul ISU s-a format o comisie care face cercetări cu privire la moartea pompierului. „Subofițerului din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani i s-a făcut rău în jurul prânzului. Colegii de la SMURD i-au acordat primul ajutor me-dical de urgență și apoi l-au transportat la spital. În acel moment, acesta era în stare de inconștiență. La ora 13.40, medicii din cadrul Unității de Primiri Urgențe au declarat decesul. Cauza exactă a morții se va stabili după efectuarea necropsiei. Cazul este cercetat de o comisie de anchetă a inspectoratului „, a declarat sergent major George Dumitrache, purtătorul de cuvânt al ISU.

Nu avea probleme de sănătate

Anual, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt evaluați din punct de vedere medical. Subofițerul Liviu Nica nu figura în evidențele medicului unității cu niciun fel de probleme medicale. „Nu figura cu probleme me-dicale sau neuropsihice”, a adăugat sergent major George Dumitrache. Subofițerul Liviu Nica este din Râmnicu Sărat și a fost încadrat la ISU Vrancea pe 1 septembrie 2006. El era și un bun sportiv. Colegii spun că acesta a avut întotdeauna rezultate foarte bune la testările sportive, dar și că era pasionat de karate, având centura maro la acest sport. Tot ei ne-au mai spus că niciodată nu a dat semne de boală și că nu-și explică cum a putut să moară așa, dintr-o dată. Liviu Nica era căsătorit și avea un copil de șase ani. În luna decembrie, Liviu Nica ar fi împlinit 38 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?