Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Şcoala nr.3 la ceas aniversar


Colectivul de elevi și cadrele didactice de la Åžcoala nr.3 din Focșani au sărbătorit, sâmbătă, împlinirea a două decenii de la înființare. La activitățile festive au luat parte absolvenți ai școlii, ajunși între timp oameni mari și importanți, cadre didactice și oficialități locale și județene. Sărbătoarea cea mare a fost pe scena Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” unde cei mai talentați dintre elevi și-au încântat profesorii cu dansuri sportive și tematice, interpretate într-o manieră exemplară. De asemenea, elevii cu talent în actorie au pus în scenă două piese de teatru, marcând cu succes împlinirea a 20 de ani de la înființarea Åžcolii nr.3, o unitate de învățământ de renume din Focșani, care a dat societății de-a lungul timpului oameni bine pregătiți. Tincuța Apostu, director al Åžcolii nr.3 din Focșani, a mărturisit că a trăit un moment unic pentru cariera sa. Aceasta a avut prilejul să revadă după atâția ani foști elevi, iar acest lucru a încântat-o nu doar pe ea ci și pe întreg colectivul didactic. Åži reprezentanți ai Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea au fost alături de reprezentanții Åžcolii nr.3 din Focșani. Daniela Pamfil, oficial din cadrul Primăriei Focșani a participat la bucuria profesorilor și a elevilor ce învață la această unitate de învățământ. „Împreună cu toți colegii trăim un adevărat moment de sărbătoare. Ne-am implicat cu atâta dragoste și atâta dorință de a ne reîntâlni cu foștii absolvenți, cu foștii dascăli încât mi se pare că totul a fost un vis. Suntem nemaipomenit de încântate că am participat la acest moment, eu ca director al școlii sunt atât de bucuroasă încât nu pot explica în cuvinte”, a mărturisit Tincuța Apostu, director al Åžcolii nr.3 din Focșani. Bucuria profesorilor și a elevilor sau a foștilor elevi de a se reîntâlni într-un moment atât de important a continuat cu o cină festivă, organizată la un restaurant recent inaugurat din Focșani. În compania unui pahar de șampanie și a muzicii bune, gazdele și oaspeții au depănat amintiri și au povestit ce s-a întâmplat cu viețile lor după despărțirea de școală. Tot cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înființare, colectivul de profesori și elevi ai Åžcolii nr.3 au lansat un număr omagial al revistei „Gânduri exprimate și dăruite …”. Astăzi, Åžcoala nr. 3 din Focșani își desfășoară activitatea în 24 de săli de clasă, 3 laboratoare, un cabinet de informatică și unul psihopedagogic. Biblioteca școlii are în fond peste o sută de mii de cărți iar de educația copiilor se ocupă peste 40 de cadre didactice pregătite și cu dragoste de profesie și copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?