Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Trimişi în judecată pentru ucidere din culpă


Cei patru bărbați acuzați că, în august, au omorât în bătaie un tânăr, la Nănești, au fost trimiși în judecată. În sarcina fiecăruia dintre inculpați s-a reți-nut infracțiunea de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri, dar și tulburarea liniștii și ordinii publice. Doi dintre ei vor fi judecați și pentru tentativă la omor calificat.
Potrivit rechizito-riului prin care Vasilică Marin, de 29 de ani, Florinel Marin, de 21 de ani, Cătălin Pleșa, de 18 ani, toți din Grivița, județul Galați, și Mitică Banu, de 21 de ani, din Nănești, au fost trimiși în judecată, faptele pentru care au fost cercetați au fost comise în noaptea de 5 august 2010, aproape de miezul nopții. Procurorii spun că inculpații     s-au întâlnit cu Manuel Nedelcu și cu Cătălin Poștaru la un bar din Nănești. La un moment dat, Manuel Nedelcu ar fi intrat într-o discuție aprinsă cu Vasilică Marin. Cei doi au mers să discute în stradă. Întorși pe terasa barului, cel din urmă a continuat să-i vorbească urât victimei. Manuel Nedelcu a vrut să arunce în acesta cu un telefon mobil și astfel s-au luat la bătaie. Cei patru bărbați din județul Galați l-au lovit pe Manuel Nedelcu cu pumnii, picioarele și sticle. Pentru a se asigura că nu va uita prea curând bătaia, au sărit și cu picioarele pe capul său până a rămas lat în mijlocul drumului. Nici Cătălin Poștaru, zis „Nebunu”, și cunoscut cu afecțiuni psihice, nu a scăpat neatins. Pleșa și Marin i-au aplicat și acestuia mai multe lovituri cu o sticlă și o cască de protecție. Poștaru a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale. După o săptămână de la faptă, Manuel Nedelcu a decedat. În data de 19 august învinuiții au fost arestați preventiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?