Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

BNS: Bugetarii vor opri activitatea, sectorul economic strânge semnături pentru grevă


Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a anunțat că miercuri vor opri activitatea mai ales bugetarii, iar în cazul angajaților din sectorul economic s-a declanșat o procedură de strângere de semnături pentru declanșarea grevei legale.
Potrivit lui Costin, apelul liderilor confederațiilor sindicale la întreruperea lucrului este singura formă de protest care a mai rămas.
„Există posibilitatea să nu fie nicio reacție la apelul nostru sau activitatea să fie oprită în 3, 4 sau 5 noiembrie, în funcție de disponibilitățile fiecărei instituții. Marți vom ști cu exactitate unde se va opri, miercuri, activitatea”, a precizat, ieri, liderul BNS.
Costin a afirmat că miercuri vor înceta lucrul, în intervalul 12.00-16.00, mai ales bugetarii, pentru zona economică fiind declanșată o procedură completă de strângere de semnături pentru declanșarea grevei generale. Potrivit lui Costin, zonele unde nu există constrângeri politice vor fi cele care vor opri activitatea miercuri, dând exemplul sectorului administrativ.
„Am stabilit să dăm drumul la plângeri penale împotriva șefilor de instituții care au amenințat angajații cu disponibilizarea, dacă participă la mitingul care a avut loc în 27 octombrie sau dacă opresc activitatea în 3 noimebrie”, a mai spus Costin.

Cele cinci confederații sindicale au făcut apel la întreruperea voluntară a activității de către toți angajații, miercuri, 3 noiembrie, între orele 12.00 și 16.00, când este ședința de Guvern.
Confederația „Cartel Alfa”, Blocul Național Sindical, CNSLR-Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România, Confederația Meridian sunt decise să continue acțiunile de protest și reiau apelul adresat tuturor cetățenilor nemulțumiți de măsurile absurde ale Executivului să se solidarizeze într-o nouă acțiune de protest menită a determina Guvernul să renunțe la impunerea unor măsuri absurde, informa, săptămâna trecută, cele cinci confederații.

Cele cinci confederații au decis să ceară tuturor angajaților din România să întrerupă activitatea în fiecare miercuri începând din 3 noiembrie.
În cadrul discuțiilor anterioare, care s-au purtat inclusiv cu reprezentanții arcului guvernamental, sindicatele au constatat divergențe de păreri între membrii actualei coaliții de guvernământ. „În vreme ce Guvernul insistă ca salariul minim brut garantat în plată să nu crească mai mult de 640 de lei, PDL a propus ca acesta să fie de 720 lei, iar UDMR a propus ca salariul minim să fie de 740 lei”, susțin sindicaliștii.

Dincolo de tratarea acestui subiect „la modul neserios de către Guvern cu sindicatele”, prin neprezentarea unei oferte unitare, cele cinci confederații au mai constatat că Executivul refuză „cu obstinație” dialogul social, ignorând revendicările prezentate de partea sindicală.
„Din păcate, senatorii și deputații puterii nu au înțeles să respecte solicitările cetățenilor. Drept urmare, au preferat să fugă de răspundere și să se subordoneze indicațiilor de sus, rămânând în bănci și refuzând să-și exercite dreptul la vot în ciuda mulțimilor care au cerut în fața Parlamentului dreptul la viață decentă. Regretăm gestul lor. Procedând astfel, și-au călcat propriile convingeri în picioare și, din păcate, au lăsat încă o dată să se piardă oportunitatea unei schimbări în bine pentru cetățeni, ajutându-i cuminți și docili pe potentații zilei să continue a-și exercita puterea în mod despotic, autoritar”, spun sindicaliștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?