Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Funcţionarii l-au sechestrat pe ministrul de Finanţe


Câteva sute de funcționari din Ministerul Finanțelor Publice au declanșat un protest spontan și s-au strâns în holul principal de la intrarea în instituție, nemulțumiți că nu au primit sporurile salariale. Åži angajații Direcțiilor de Finanțe din țară au declanșat proteste spontane, în semn de solidaritate față de colegii din București. Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a fost practic sechestrat în birou până aseară în jurul orelor 21:40, când a fost scos de jandarmi și SPP. Angajații Ministerului de Finanțe au urcat pe holul de la primul etaj al instituției, unde se află cabinetul ministrului Gheorghe Ialomițianu. Salariații din sediul central al Ministerului Finanțelor, dar și din Agenția Națională de Administrare Fiscală reclamă că după eliminarea sporurilor veniturile lor au scăzut drastic, după ce anterior salariile de bază le-au fost reduse cu 25%. „Uitați-vă, să vadă toată lumea cu ce salarii trăim. Salarii nesimțite?! Nu poți să trăiești cu 4-5 milioane de lei (vechi -n.r.). Am 20 de ani de muncă în Ministerul Finanțelor. Directorii noștri cu răspundere au 19 milioane de lei (vechi – n.r.). Ne spune lumea că avem salarii ne-simțite? Nesimțiți sunt cei care afirmă așa ceva!”, a declarat unul dintre participanții la protest, care avea în mână fluturașul de salariu.
Câteva zeci de protestatari au intrat într-o sală de întâlniri din cadrul ministerului unde au prezentat nemulțumirile pe un ton vehement secretarilor de stat Gheorghe Gherghina și Bogdan Drăgoi, precum și președintelui ANAF, Sorin Blejnar.

Liderul „Sed Lex”, Vasile Marica, îi organizează pe protestatari

Liderul „Sed Lex” Vasile Marica a sosit, aseară, la Ministerul de Finanțe, pentru a discuta cu ministrul Gheorghe Ialomițianu în numele funcționarilor pe care-i reprezintă și pentru a-i organiza pe protestatarii care și-au manifestat intenția de a rămâne peste noapte în sediul instituției.
Marica a sosit la minister puțin înainte de ora 19.00 și i-a îndemnat pe protestatari să se organizeze, promițându-le sprijin logistic în cazul în care doresc să rămână peste noapte în clădire, în fața biroului ministrului de Finanțe Gheorghe Ialomițianu.
Liderul sindical al funcționarilor publici a intrat apoi, pentru câteva minute, în biroul ministrului, pentru a discuta cu acesta despre acordarea stimulentelor a căror întârziere a cauzat protestul spontan al angajaților instituției. „Înăuntru, ministrul spune că nu vrea să acorde aceste stimulente, chiar dacă stă în pixul lui. (…) Noi vă sprijinim. Ministrul nu vrea să semneze, mi-a spus că se dau stimulente clientelar”, a anunțat Marica după întrevederea cu Ialomițeanu care a durat mai puțin de cinci minute.

Marica a ținut apoi să amintească și faptul că banii de stimulente „s-au format conform legii și sunt din ve-nituri suplimentare atrase la buget: din contrabandă, din evaziune”, precizând din nou că sumele există dar că mi-nistrul, la îndemnul premierului și al președintelui, nu vrea să cedeze, de teamă că un pas înapoi ar genera proteste și în rândul altor categorii afectate de măsurile de austeritate luate de Cabinet.

Contestat de câțiva dintre protestatari, Marica le-a propus nemulțumiților să le de-vină lider ad-hoc și chiar să demisioneze din funcția de la sindicat, pentru a nu se interpreta că manifestația este orchestrată sindical. „Este forma de manifestare a voastră pe care noi o așteptam”, a spus Marica.
El i-a întrebat apoi pe angajații aflați pe holurile Ministerului de Finanțe dacă doresc să rămână acolo și în cursul nopții, aceștia răspunzând, în majoritate, afirmativ. Liderul sindical i-a îndemnat apoi să se organizeze, pe motiv că „orice turmă trebuie să aibă un cap”, dând garanții că se va ocupa ca aceștia să primească apă, mâncare și ceai.
„Noi ne ocupăm să aducem apă minerală, mâncare și ceai”, a spus Marica, fără a preciza care este sursa de aprovizionare.

Marica i-a anunțat pe angajații Ministerului de Finanțe adunați pe holurile instituției că în discuțiile cu ministrul Ialomițianu a intervenit „un blocaj”, astfel că a trimis după apă și mâncare pentru cei care nu vor pleca.
„Ministrul nu vrea să semneze. Spune că nu are puteri, că… A intervenit un blocaj în discuții. Eu vă rog să nu plecați și vă anunț că am trimis deja după apă și sandwich-uri”, i-a anunțat Marica pe protestatarii care îl aștepau să iasă de la o nouă rundă de discuții cu ministrul de resort.

Profesorii și polițiștii, solidari cu finanțiștii

Președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, a venit, miercuri seară, la Ministerul de Finanțe, pentru a transmite un mesaj de solidaritate din partea cadrelor didactice cu acțiunea funcționarilor publici, el lansând un mesaj la unitate și spunând că resemnarea nu este o variantă.
„Este un mesaj de solidaritate pe care-l transmit tuturor colegilor care se află aici. Le cer colegilor mei din celelalte domenii afectate să înțeleagă acest demers al funcționarilor publici și le spun să vină alături de ei, prin acțiuni concrete”, a spus Marius Nistor.
Acesta a adăugat că nu se mai poate merge „pe varianta resemnării”.
„Există o soluție legată de schimbarea acestor politicieni imorali și corupți, care ne îndeamnă să plecăm din această țară dacă vrem să trăim bine. Ne-au mințit, iar locul lor nu este aici”, a mai susținut liderul Spiru Haret.
Acesta a adăugat că se pot declanșa acțiuni spontane în toate unitățile școlare.
Anterior, liderul sindical Florin Vîlnei a venit la Ministerul de Finanțe pentru a transmite din partea polițiștilor pe care-i reprezintă un mesaj de solidaritate cu acțiunea funcționarilor pu-blici. „Angajații din poliție sunt alături de dumneavoastră. Toți colegii noștri din țară, tot ce înseamnă polițist în țara asta sunt de acord cu ce faceți în țara asta și sunt solidari”, a declarat Florin Vîlnei.
Acesta a susținut că și polițiștii au ajuns să aibă ve-nituri mici, astfel că unul cu 15 ani vechime are un venit de doar 12 milioane de lei net. „Mergem până la capăt, nu ne demolarizează nimeni. Singura formă de protest care îi va aduce cu picioarele pe pământ este greva gene-rală”, a susținut liderul sindical.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?